Filmul „Words with Gods”, în care Emir Kusturica joacă rolul unui călugăr ortodox, închide a IV-a ediție a Festivalului CINEPOLITICA

Publicat: 22 04. 2015, 19:19

„Words with Gods”/„Vorbind cu zeii”, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea – sau absența acesteia – în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica pe 30 aprilie, de la ora 20:00, la Cinema Studio din București.

Producția este alcătuită din mai multe segmente regizate de Guillermo Arriaga, Emir Kusturica, Amos Gitai, Hector Babenco, Bahman Gobadi, Mira Nair, Warwick Thornton, Hideo Nakata și Álex de la Iglesia.

Poveștile trec din Australia și spriritualitatea ei „aborigenă” în Japonia post-tsunami, în moscheile din Kurdistan, agitația din Mumbai sau viața unui călugăr sârb. Emir Kusturica joacă rolul unui călugăr ortodox în propriul film, Alex de la Iglesia aduce mult umor negru în „The Confession”, în care un ucigaș plătit e luat drept preot de un taximetrist, iar Guillermo Arriaga încheie filmul cu „God”s Blood”, drama unui tată ateu care începe să-l viseze pe Dumnezeu.

Proiectul a fost curatoriat de scriitorul Mario Vargas Llosa, iar responsabil pentru tema muzicală este celebrul Peter Gabriel, se arată într-un comunicat remis gândul.

Filmul „Words with Gods”/„Vorbind cu zeii” a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul de la Veneția, în afara competiției, și este primul dintr-o serie numită „Heartbeat of the World”.

În plus, ediția din acest an a festivalului Cinepolitica cuprinde și o selecție incitantă de filme documentare de scurtmetraj marca VICE – „Potretul unui oligarh rus”, „Ruleta rusească: invazia Ucrainei”, „Armata fantomă a Rusiei” -, dar și filme noi pe teme politice în secțiunea Panorama.

Politica și religia se întretaie în documentarul „Valoarea operativă – turnații”/„Operatív érték – a besúgottak” (Ungaria, 2014), de Ágota Varga, o confesiune impresionantă despre o epocă în care credința era un păcat fundamental, iar ateismul și suspiciunea, literă de lege. Preoții își dezvăluie în fața camerei sentimentele față de cei care îi urmăreau în timpul regimului comunist.

De asmenea, „Le Temps des Aveux”/„Vremea spovedaniei”, regizat de Régis Wargnier, este un film plin de tensiune și emoție despre relația dintre prizonierul nevinovat și temnicerul său de conjunctură. Este inspirat de cartea autobiografică a antropologului francez François Bizot. În Cambodgia, în 1971, Bizot lucrează la restaurarea magnificului templu Angkor. Capturat de sângeroșii khmeri roși și acuzat că este spion CIA, Bizot are o singură șansă: să-l convingă pe tânărul Douch, șeful închisorii, că este nevinovat.

Organizat de Asociația Cultură și Imagine, Festivalul Internațional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) și de Universitatea Națională de Arte (UNArte). Evenimentul este finanțat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Mai multe detalii despre Cinepolitica, precum și programul complet al festivalului sunt disponibile aici.