FOTO. Locul în Nicolae Ceaușescu venea la vânătoare. Cât costă o noapte de cazare în vila unde fostul dictator rămânea peste noapte

Publicat: 19 09. 2021, 15:40
Actualizat: 19 09. 2021, 16:13

Soveja e un loc care a fascinat tot felul de oameni, de la intelectuali și mari scriitori precum Titu Maiorescu, Simion Mehedinți, la minerii din perioada comunistă care veneau aici o dată pe an, timp de o saptămână sau două, în scopuri curative (aerul de aici prin propritățile sale ajută la refacerea plămânilor), până la puținii turiști din zilele noastre.

Elita politică comunistă, în frunte cu Nicolae Ceaușescu, precum și alți lideri politici importanți după 1989, au preferat această zonă pentru specificul ei, fie că vorbim de vânat sau relaxare.

650 lei pe noapte, la cabana unde dormea Ceaușescu

Un loc aparte din Soveja este cabana Dragomira, locul în care fostul dictator al României a mers la vânătoare de cerb, urs și mistreț. Construită în 1976, vila a fost vizitată de Nicolae Ceauşescu de două ori: prima dată în 1977 şi a doua oară în 1980, atunci când a împuşcat un cerb carpatin pentru care a obţinut recordul mondial.

Cabana este inclusă în circuitul turistic și poate adăposti până la 8 persoane, la prețul de 650 lei pe noapte. Designul interior al camerelor păstrează aceleași piese de mobilier din lemn din perioada de dinainte de 1980, iar ulterior s-au adăugat și elemente moderne, spune pentru Gândul, directorul Direcției Silvice Vrancea.

Soții Ceaușescu dormeau în camere separate

Atunci când a venit la Cabana Dragomira, Ceaușescu era însoțit de Elena. Un lucru mai puțin cunoscut este că aceștia dormeau în camere separate. Aici au împărțit apartamentul prevăzut cu două camere și cu o baie proprie.

Cabana aparține Direcției Silvice Vrancea și are un apartament cu două camere și baie proprie( folosit de Ceaușescu), două camere cu baie comună la etaj, din care una cu mobilier din 1976, iar la parter o cameră cu baie proprie și mobilier nou, o cameră de zi și sufragerie cu mobilier vechi”, ne-a declarat Victor Dumitru, director al Direcției Silvice Vrancea.

Gradul de ocupare pe weekend este de aproximativ 50%, iar în perioada vânătorii la cerb este folosită pentru cazarea vânătorilor în mare parte de străini.

Cerbul urmărit trei ani de Ceaușescu

Nicolae Ceauşescu a deţinut recordul mondial o perioadă de zece ani cu un trofeu la coarne de cerb obţinut în 1980, în munţii Vrancei, la Soveja. Cerbul poreclit „guguştiucul”  a fost urmărit în mai multe ocazii, timp de trei ani.

„Cerbul dormea tun, parcă era stană de piatră! Pare incredibil, dar Ceauşescu a aşteptat o jumătate de oră să se trezească cerbul! Pentru că începuse să se îngâne ziua cu noaptea, paznicul Ion Mărăstean a primit permisiunea să scoale cerbul. Pune chemătoarea la gură şi imită ciuta. Cerbul s-a sculat şi Ceauşescu a tras. A luat şi a doua armă, dar nu mai era cazul. L-a nimerit cu un singur foc”, informau autorii relatării publicată în revista Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România.