Librăria Humanitas Kretzulescu din București găzduiește evenimentul „Jazzulescu”. Ce artiști sunt invitați

Publicat: 28 07. 2015, 14:24

Prima ediție a evenimentului „Jazzulescu” din acest an va avea loc miercuri, 29 iulie, de la ora 20.00, la librăria Humanitas Kretzulescu din București, când va fi lansat cel mai nou album semnat de Nicolas Simion, „Magic Drops”, în prezența pianistului Albert Tajti.

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, seara se va încheia cu o sesiune de autografe, iar intrarea va fi liberă.

Nicolas Simion este unul dintre puținii muzicieni români din generația sa care a rămas credincios jazz-ului românesc și care a reușit să-și găsească drumul pe scena jazz-ului contemporan european, ducând mai departe ideile și experiența „generației de aur” a jazz-ului autohton (începută în anii ’50-’60 prin Jancsy Körössy, Richard Oschanitzky, Marius Popp, Dan Mândrilă, Johnny Răducanu, Eugen Gondi și mulți alții).

Muzica sa sună românește fără să o facă voit sau forțat. Paleta coloristică a pieselor compuse sau adaptate și aranjate de el, prelucrările făcute în ultimii ani și documentate pe numeroase CD-uri (peste 30 apărute până în prezent) sunt dovada acestui parcurs de peste 30 de ani de muncă, se arată în comunicatul citat.

Albert Tajti, născut pe 7 iulie 1984, este pianist, acompaniator, aranjor și compozitor. Originar din Piatra-Neamț, Albert Tajti studiază pianul de la vârsta de 7 ani la Liceul de Arta „Victor Brauner” din Piatra-Neamț, iar, mai apoi, la Colegiul Național „George Enescu” din București. Și-a continuat studiile muzicale la Academia de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde a absolvit în 2009, specialitatea Compoziție Muzicală. În 2011, s-a mutat în București pentru a urma cursurile lui Mircea Tiberian, în cadrul secției de jazz a Universității Naționale de Muzică.