Mihai Șora, o nouă postare virală pe Facebook. A anunțat că Agenția Spațială Europeană recrutează astronauți: „Aș fi candidat, dar limita de vârstă este de 50 de ani”

Publicat: 03 04. 2021, 15:52
Mihai Șora a transmis printr-o postare pe facebook faptul că ar fi candidat pentru un post de astronaut, dar nu-i permite vârsta / Sursă FOTO: Mihai Șora - Facebook (dreapta) - Shutterstock (stânga)

Mihai Șora a anunțat, cu umorul caracteristic, că Agenția Spațială Europeană recrutează astronauți, după o pauză de 11 ani, și ar fi candidat, dar nu îi permite vârsta, limita fiind de 50 de ani.

O nouă postare realizată de Mihai Șora s-a viralizat rapid în doar câteva ore. Filozoful anunța faptul că Agenția Spațială Europeană a deschis un nou program de recrutare a viitorilor astronauți, primul după 11 ani.

„Procesul de selecție se va desfășura în șase etape și se va întinde până în octombrie 2022, perioadă care include și antrenamentele fizice, inclusiv rotațiile în drăgălașa centrifugă, unde mușchii, neuronii și tot sângele din vene trebuie să poată suporta accelerații până la 9G. Altminteri, repertoriul obișnuit: «scândura pilotului», «abdomenul comandantului», înot, curse cu obstacole și de rezistență, gimnastică și diverse alte probe. Nu trebuie să rezolvi rubikul 10×10 în cinci secunde, nici să fii maestru internațional la șah, dar e limpede pentru oricine că ai nevoie de o minte clară, anduranță psihică, un bagaj solid de matematică și fizică, masterat în inginerie, medicină, biologie sau altă știință, o poliglotie onorabilă (nu te îngrijora dacă nu știi limba rusă: o vei învăța în timpul pregătirilor, înainte de prima misiune în spațiu).

Și, desigur, cel mai dificil de atins între acestea toate: să fii om.

Prima etapă a selecției se încheie pe 28 mai, care pică tot într-o vineri, ceea ce mi se pare corect”, a transmis Mihai Șora pe Facebook.

 

Mihai Șora: „Aș fi candidat, se înțelege, dar limita de vârstă este, vai, 50 de ani”

De asemenea, acesta a încheiat postarea cu umorul său caracteristic, precizând că ar ficandidat, dar nu îi permite vârsta.

„Aș fi candidat, se înțelege, dar limita de vârstă este, vai, 50 de ani, așa încât mă voi mulțumi să vă țin pumnii.)

P.S. Anunțul nu se adresează, bineînțeles, celor care se agită când aud de ????????: dacă nu poți sta în casă în timpul pandemiei, e greu de crezut că ai putea sta în naveta spațială.”, a conchis filozoful.

Postarea filozofului și scriitorului Mihai Șora s-a viralizat rapid, strângând aproape 9.000 de reacții și peste 700 de distribuiri în doar 19 ore.