Nebunia din spatele „ERASERHEAD”. David Lynch a dezvăluit din ce era făcut, de fapt, „bebelușul-mutant” al lui Henry

Publicat: 04 01. 2024, 17:56
Nebunia din spatele „ERASERHEAD”. David Lynch a dezvăluit totul

Nebunia din spatele „Eraserhead”. Privind după cortina roșie a cinematografiei unice marca David Lynch, regizorul fără egal care a generat o punte între fantezie și realitate, dăm nas în nas cu creatura lui venerabilă, bebelușul cu origini de coșmar, datorită căruia artistul a percutat ca independent.

Nebunia din spatele „Eraserhead”. Bebelușul-mutant

Principala „atracție” în „Eraserhead”, dincolo de stilul regizoral ce nu poate fi imitat, este dată și de bebelușul fără nume, care se chinuie între forma umană și cea extraterestră, demonstrând dedicația lui Lynch pentru viziunea idiosincratică a realității.

La momentul lansării „Eraserhead”, în 1977, cu siguranță că industria de cinema nu era pregătită pentru așa ceva. Filmat în alb-negru, filmul lui Lynch spune povestea unui tânăr care încearcă să trăiască în realitatea cumplită, într-un adevărat purgatoriu, în care anxietatea îi afectează fiecare secundă de existență.

Bărbatul întâlnește o vecină frumoasă, de unde viața i se schimbă. Henry, interpretat de Jack Nance, întreține relații intime cu această doamnă, care naște un copil-monstru. Creatura pare desprinsă din horror-urile lui David Cronenberg, refuzând orice mâncare i se oferă și plângând cu un icnet îngrozitor, un amestec de râs și teamă bolnăvicioasă.

Mama bebelușului, Mary, îl părăsește pe Henry, din cauza bocetelor acestui copil-monstru, iar Henry trebuie să aibă grijă de el. Acest „parenthood” devine un coșmar. Ce este copilul? Ce îl ține în viață? Henry este măcinat de întrebări, ca orice tată din lume, pentru care copilul reprezintă teama și anxietatea, înfășurate în scutecul primilor ani de viață.

Ce a folosit David Lynch pentru copilul-mutant

Apariția monstrului îi determină pe spectatori să întoarcă privirile. Potrivit lui David Lynch, creatura ar fi fost făcută din „fetusul unui iepure sau vițeluș”. Regizorul a recunoscut că ideea i-a venit tocmai din propria anxietate legată de momentul în care a devenit tată.

„Eraserhead este cel mai spiritual film al meu”, a declarat Lynch în 2007. „Dar nimeni nu a văzut asta în el. Am avut aceste sentimente, dar nu am știut, de fapt, ce să fac din ele”.

Bebelușul mutant este o manifestare a propriilor anxietăți spirituale. Henry este îngrozit de progenitura lui. În final, Henry își ucide copilul-mutant, moment în care coșmarul ia sfârșit, pentru bărbat, scrie faroutmagazine.co.uk.

Nebunia din spatele „Eraserhead”

Sursa foto: Wikipedia / youtube