Premieră pe scena TNB: Spectacol de excepție „Crai nou. Viața lui Ciprian Porumbescu”, cu prezența strănepoatei marelui compozitor

Publicat: 12 03. 2024, 12:19

Strănepoata celebrului compozitor Ciprian Porumbescu, doamna Scholz Cionca Stanca Emilia, a deschis evenimentul „Crai nou. Viața lui Ciprian Porumbescu”, dedicat Zilei Recunoștinței Naționale. Spectacolul, un proiect anual care aduce un omagiu valorilor naționale, a fost organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Strănepoata compozitorului, este de asemenea un om de cultură, fiind autor de monografii, traducător de limba japoneză și profesor universitar colaborator la Universitatea Trier din Germania.

Spectacolul în regia Ruxandrei Bălașu, a pus în prim-plan viața și creația marelui compozitor Ciprian Porumbescu. Într-o manieră unică, scenariul a prezentat publicului atât muzica, cât și povestea omului Ciprian Porumbescu, reflectând complexitatea și frumusețea sufletului său.

Participanții la evenimentul cultural au avut prilejul să se bucure de un recital de excepție susținut de Alexandru Semeniuc la vioară și de Diana Negreanu la pian, două talente de marcă ale scenei muzicale românești, ce au interpretat compoziții mai puțin cunoscute ale lui Ciprian Porumbescu.

„Ciprian Porumbescu, viața unui geniu”

Evenimentul a inclus și o expoziție omagială intitulată „Ciprian Porumbescu, viața unui geniu”, ce a cuprins fotografii de epocă, documente și obiecte din colecția personală a strănepoatei compozitorului.

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a decis înființarea Grupului „Noua Arboroasa”, pentru păstrarea și promovarea moștenirii culturale a compozitorului Ciprian Porumbescu.

Grupul își propune să organizeze acțiuni civice și culturale menite să aducă în prim-plan contribuția inestimabilă a lui Ciprian Porumbescu la patrimoniul muzical al României.

Președintele onorific al Grupului „Noua Arboroasa” este Stanca Emilia Scholz Cionca, strănepoata compozitorului Ciprian Porumbescu.

CITEȘTE ȘI:

PREMIERĂ pe scena TNB. Spectacol de excepție „Crai nou. Viața lui Ciprian Porumbescu” / Invitat special, strănepoata celebrului compozitor

O sculptură a lui Constantin Brâncuși, considerată pierdută, a fost DESCOPERITĂ și adusă în România. Unde și când va putea fi admirată