Radu Boroianu a fost ales de Senat președinte al ICR

Publicat: 28 04. 2015, 16:43

Plenul Senatului a votat, marți, pentru numirea lui Radu Boroianu, propunerea PSD, în postul de președinte al Institutului Cultural Român (ICR). Radu Boroianu a primit 64 de voturi „pentru” și 49 „împotrivă”.

Iulian Tănase, propunerea PNL, pentru șefia Institutului Cultural Român, a primit 49 de voturi „pentru” și 64 împotrivă „împotrivă”

Votul a fost secret, prin buletine de vot. Din cei 168 de senatori prezenți au votat 117, iar patru buletine de vot au fost anulate.

Anterior, cei doi au primit aviz favorabil, marți, în comisiile de Cultură și de Politică Externă din Senatul României.

Totodată, plenul Senatului a luat act de demisia lui Lilian Zamfiroiu din funcția de președinte al ICR. Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu i-a mulțumit lui Zamfiroiu pentru activitatea în fruntea instituției și a precizat că acesta urmează „să primească alte însărcinări”.

Surse parlamentare au precizat, recent, pentru MEDIAFAX, că Lilian Zamfiroiu ar urma să fie numit ambasador la Vatican.

Radu Boroianu a fost senator ales în legislatura 1996 – 2000, însă și-a dat demisia în 1997.

Între 1991-1992 a fost secretar de stat în Ministerul Culturii, dar și vicepreședinte al PNL în perioada CDR. În cabinetul condus de Victor Ciorbea a deținut funcția de ministru delegat pentru informații publice.

În 1997 a fost numit de Emil Constantinescu ambasador al României în Elveția, pentru ca în 2001 Boroianu să fie rechemat de Ion Iliescu. În 2005, acesta este numit secretar de stat pentru francofonie de premierul Călin Popescu Tăriceanu, iar, în 2009, se afla alături de Emil Constantinescu în comitetul de sprijin al candidatului la alegerile prezidențiale Crin Antonescu.

De asemenea, între 2013 și 2014 a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii. Radu Boroianu este administrator al unei galerii de artă, European Art Gallery. În prezent, este vicepreședinte al Partidului Liberal Reformator, condus de Călin Popescu Tăriceanu.