Regizorul chinez Chang Kai, ucis de coronavirus împreună cu toată familia

Publicat: 19 02. 2020, 08:29
Actualizat: 19 02. 2020, 08:30
Chang Kai a murit

Regizorul de film chinez Chang Kai a murit din cauza coronavirusului, împreună cu sora sa, mama și tatăl său.

Cei patru locuiau în Wuhan, orașul din centrul focarului de gripă, informează The Guardian.

Chang Kai, în vârstă de 55 de ani, a murit pe data de 14 februarie, dar informația a ajuns abia acum în presa internațională.

Părinții regizorului au murit în ultimele două săptămâni, după ce familia a decis să se autoizoleze pentru a se proteja dcumplitul flagel.

Sora lui Chang a murit la câteva ore după fratele său, iar soția sa este și ea într-o stare gravă, după cum a relatat revista chineză Caixin.

Rata de deces în Wuhan și în jurul provinciilor Hubei este mult mai mare decât în ​​restul Chinei și nu numai. Mulți pacienți au raportat că nu reușesc să găsească un pat în spitalele supraaglomerate, chiar dacă guvernul a construit noi spitale și a transformat spații precum un centru expozițional în centre medicale improvizate.

Sute de oameni au murit în ciuda îngrijirii medicale intense, inclusiv un medic important și șeful unui spital. De asemenea, se crede că un activist de mediu și soția sa au fost uciși de coronavirus, deși nu au fost testați și nu există certitudinea că erau infectați cu noul virus.

Informații despre decesul regizorului chinez Chang Kai au apărut și pe platforma IMDB.