Senatul a respins proiectul de lege pentru declararea Zilei Brâncuși sărbătoare națională

Publicat: 17 06. 2015, 13:35

Proiectul de lege are un singur articol, care prevede că ziua de 19 februarie – Ziua Brâncuși – se declară sărbătoare națională legală lucrătoare.

Georgică Severin (PSD), membru al Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă, a explicat de ce proiectul de lege a primit aviz negativ în comisia sesizată în fond.

„Comisia de cultură, când dă aceste avize, urmează practica internațională UNESCO. Nu există zile care să se sărbătorească în fiecare an. În momentul în care se marchează o cifră rotundă – 100 de ani de la naștere, 50 de ani de la moarte – se introduce printr-o decizie a forurilor de cultură, Academie, Ministerul Culturii sau UNESCO, pe plan internațional, ziua respectivă”, a spus Severin, în plen.

„Vreau numai să aduc aminte ce a făcut statul român cu privire la operele lui Brâncuși, ce pierdere enormă are România astăzi pentru că odată un Guvern, să zicem în ghilimele de rigoare, și un Parlament nu s-au gândit că o personalitate ca Brâncuși trebuie să fie recunoscută și omagiată. Eu cred că nu pierdem nimic, ci, din contră, facem o reparație morală față de greșeala enormă pe care a făcut-o România în defavoarea ei. Nu înțeleg opinia, culmea, a Comisiei de cultură”, a declarat, în timpul dezbaterilor, senatorul liberal Mariana Câmpeanu.

Senatul este prima Cameră sesizată, proiectul urmând să fie transmis Camerei Deputaților, care este for decizional.