Teatrul Ion Creangă readuce pe scenă poveștile pline de umor din Humuleștiul de altădată

Publicat: 06 01. 2015, 13:34

Poveștile pline de umor și tâlc din Humuleștiul de altădată revin pe scenă, în ianuarie, în „Amintiri din copilărie”, una dintre cele mai recente producții ale Teatrului Ion Creangă – care a deschis stagiunea 2014/2015, fiind recompensată de juriul internațional al Festivalului „100, 1.000, 1.000.000 de povești” cu premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol și care a marcat, totodată, debutul regizorului Peter Kerek în teatrul pentru copii.

Recompuse într-un caleidoscop jucăuș, binecunoscutele pozne care au făcut deliciul a numeroase generații de cititori sunt transpuse, de această dată, în cheie modernă – spre surpriza spectatorilor, mai ales a celor mici, care vor regăsi pe scenă elemente îndrăgite din benzi desenate și animații. Însă nu doar copiii vor avea parte de o experiență inedită, ci și adulții, care vor descoperi, timp de o oră și jumătate, un spațiu de poveste al satului de odinioară, creionat de scenografa Iuliana Vîlsan și animat de dansurile tradiționale propuse de coregrafa Larisa Barbu, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

„Fără a-și pierde din farmec, întâlnirile cu personaje precum mătușa Mărioara, cu strașnicul ei cireș, sau Smărăndița Popii devin prilej pentru a descoperi și deprinde noi sensuri. Căci, dincolo de aventurile lui Nică a lui Ștefan a Petrei, Creangă spune povestea copilului de ieri, de azi și de mâine, a unei vârste fermecate ce stă sub semnul neastâmpărului, al șotiilor și poznelor nevinovate”, se arată în comunicatul citat.

Mai multe detalii despre program și bilete sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și www.eventim.ro.