Prima pagină » Diverse » Accident teribil în Australia: Două avioane s-au ciocnit în zbor. Persoanele aflate la bord au murit

Accident teribil în Australia: Două avioane s-au ciocnit în zbor. Persoanele aflate la bord au murit

Accident teribil în Australia: Două avioane s-au ciocnit în zbor. Persoanele aflate la bord au murit

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit, miercuri, în apropierea orașului Mangalore, la o distanță de 130 de km de Melbourne (Australia), potrivit abc.net.au. Cele patru persoane aflate la bordul avioanelor au murit.

În una dintre aeronave se afla un bărbat ce urma cursuri de pilotaj și instructorul acestuia. Cei doi decolaseră de pe aeroporul din Mangalore la ora locală 11.25, cu puțin timp înainte de producerea acicdentului.

Celălalt avion decolase de pe un alt aeroport.

Accidentul este cercetat de poliţia australiană

„Nu ne putem explica de ce ambele avioane se aflau pe aceeași traiectorie și în aceeași zonă. Este posibil ca vizibitatea să fi fost redusă, din cauza ceții”, a spus inspectorul de poliție Peter Koger.

Acesta a declarat că unul dintre avioane s-a prăbușit imediat după coliziune, iar celălalt a mai parcurs o anumită distanță, înainte de a se prăbuși. Ambele avioane au fost serios avariate în urma coliziunii, a mai declarat Peter Koger.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Marine Le Pen, pe val în Franța, în ciuda CONDAMNĂRII! Cum o plasează sondajele pentru PREZIDENȚIALELE din 2027
Digi24
Avionul rus de ultimă generație, dezvoltat să înlocuiască aeronavele străine, nu poate zbura pe frig sau caniculă
Cancan.ro
3.300 lei amendă pentru toți șoferii din România care fac această greșeală când se urcă la volan. 90% nici nu știu că este greșit
Prosport.ro
Reacția francezilor despre afacerea mamut prin care frații Pavăl au plătit 823 de milioane de euro pentru Carrefour România
Adevarul
„Era o cămară întreagă cu șobolani roșii și galbeni”. Băsescu îl critică pe Bolojan și spune că Nicușor Dan „nu poate servi țara”
Mediafax
PERFORMANȚĂ! Cum au ajuns niște liceeni din București să IMPRESIONEZE lumea roboticii
Click
Cum l-au poreclit copiii pe Cabral Ibacka? Prezentatorul a aflat abia după despărțirea de Andreea: „A început negocierea”
Digi24
VIDEO „Noua Axă a Răului: Pactul secret”. Vladimir Putin și Xi Jinping pun la cale neutralizarea Starlink și un scut comun antirachetă
Cancan.ro
Plan Roșu pe Autostrada Soarelui. Un autocar cu 60 de pasageri s-a ciocnit cu un TIR
Ce se întâmplă doctore
Dieta de 6.000 de calorii a lui Erling Haaland. Ce mănâncă „mașina de goluri” a Norvegiei pentru a domina fotbalul mondial
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
2026: Când ți se SUSPENDĂ permisul pentru neplata amenzii? Normele aprobate de GUVERN
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
A fost lansată Coaliția Internațională pentru Drepturile și Protecția Copiilor în Era Inteligenței Artificiale