Prima pagină » Diverse » După succesul volumului „Superpolitik”, George Maior va lansa o nouă carte

După succesul volumului „Superpolitik”, George Maior va lansa o nouă carte

După succesul volumului „Superpolitik”, George Maior va lansa o nouă carte

George Maior, diplomat de carieră și fost director al SRI, după publicarea volumului „Superpolitik. Superpolitica: triumf și eșec strategic. Conducători, mari ambiții de putere și logica legitimității în ordinea statelor și în relațiile internaționale”, va lansa o nouă carte. Cartea este lansată de editura RAO.

Noua carte scrisă de fostul director al SRI

George Maior, prezentat de politologul George Friedman drept „un profesor existențial” și „un om de stat care reușește să se poziționeze ca un adevărat ghid”, își lansează volumul „Manageri ai istoriei. Studii și eseuri despre teoria și practica puterii în istorie, înainte de inteligența artificială”.

În noua sa carte, acesta analizează rolul puterii în istorie, atât din perspectivă conceptuală și filozofică, cât și prin modul în care aceasta este exercitată la nivel societal, statal sau internațional, potrivit Evz.ro.

Autorul examinează ideile și acțiunile unor gânditori, din Antichitate până în epoca modernă a inteligenței artificiale, evidențiind repetiții și rupturi în gândire și practică, cu efecte pozitive sau negative asupra strategiei și guvernării.

De asemenea, în noua sa carte, Maior ridică întrebări legate de impactul inteligenței artificiale asupra naturii politicii, formulării strategiilor și exercițiului puterii.

Cine este George Maior

George Cristian Maior, profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și diplomat de carieră, și-a început activitatea în 1992 la Ministerul Afacerilor Externe. Între 2000 și 2004 a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale, unde a coordonat negocierile pentru aderarea României la NATO.

În 2004 a devenit senator, iar din 2006 a preluat conducerea Serviciului Român de Informații, pe care l-a condus timp de opt ani.

Fost ambasador al României în SUA

În noiembrie 2007, George Cristian Maior a primit din partea Grupului Național de Inițiativă „Nicolae Bălcescu” o medalie omagială, cu prilejul comemorării a 155 de ani de la moartea lui Nicolae Bălcescu.

Între 2015 și 2021, George Cristian Maior a fost ambasador al României în Statele Unite ale Americii, iar din 2021, el reprezintă România ca ambasador în Regatul Hașemit al Iordaniei.

Sursă foto: Gândul


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...