Prima pagină » Iordache, după consultări: Oamenii au cerut dezbatere în Parlament, dar dezbatere poate să fie și când își asumă Guvernul. UPDATE

Iordache, după consultări: Oamenii au cerut dezbatere în Parlament, dar dezbatere poate să fie și când își asumă Guvernul. UPDATE

„Forma inițială a proiectelor va fi cu siguranță amendată”, a declarat ministrul Justiției, Florin Iordache, la finalul dezbaterilor referitoare la cele două proiecte de ordonanță care vizează grațierea și modificarea codurilor penale. Întrebat dacă a consultat partidul referitor la actele normative sau dacă înainte de numirea sa ca șef la Justiție a vorbit cu Liviu Dragnea despre astfel de inițiative, Iordache a răspuns că „actele normative nu se fac pentru politicieni, se fac pentru a rezolva politica penală a statului” și a negat că ar fi discutat cu liderul PSD. Referitor la varianta pe care o va adopta în privința celor două proiecte atât de contestate, Iordache a precizat că cei prezenți în sală au cerut să se realizeze dezbatere în Parlament, „dar dezbatere poate să fie și când își asumă Guvernul”. În timpul în care la Ministerul Justiției aveau loc consultările pe cele două ordonanțe privind grațierea și modificarea codurilor penale, președintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului „să abandoneze” demersurile în ceea ce privește cele două acte normative. „Guvernul nu poate să treacă peste voința cetățenilor, care este suverană. Vocea oamenilor nu mai poate fi ignorată”, a scris Iohannis pe Facebook. După ce cu o seară înainte 50.000 de oameni au cerut în fața Ministerului Justiției renunțarea la ordonanțele privind grațierea și modificarea codurilor penale, ministrul Florin Iordache a organizat în această dimineață consultări publice cu societatea civilă pe marginea celor două proiecte de acte normative. Deocamdată, Guvernul nu pare dispus să renunțe, atât ministrul Justiției, cât și premierul Sorin Grindeanu susținând că în calcul sunt luate trei variante: OUG, asumarea răspunderii sau proces legislativ normal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Mohammad Murad, DEZVĂLUIRI despre viitorul Guvern: scenariul Veștea-AUR
Digi24
„Țiuia, se aprindeau becurile”. Cum a încercat un cioban să demonteze drona cu explozibil din Vaslui: „Am scos firele și s-a oprit”
Cancan.ro
Andreia a murit după ce și-a făcut 6 intervenții estetice în doar 10 ore. Ce s-a întâmplat după externare 😲
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
„Oamenii fac pur și simplu un pas în spate”. De ce nu ies românii în stradă, deși sunt tot mai dezamăgiți de stat
Mediafax
Medicina de proximitate: cum a devenit clinica Affidea din Cosmopolis reper pentru familiile din nordul Capitalei
Click
Viața unei românce care este stabilită de 30 de ani în Japonia. „Sunt numai aparențe”
Digi24
Angela Merkel, către români: „Vă doresc să aveţi din nou un premier ales. Avem nevoie de oameni dispuşi să facă compromisuri”
Cancan.ro
Anca Pandrea și-a schimbat TESTAMENTUL înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Ce se întâmplă doctore
Oana Roman a slăbit enorm în patru luni. Obiceiul simplu cu care își începe fiecare dimineață! Cum arată acum
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
EXCLUSIV | Lista cu cele peste 140 de radare fixe cu rol de „calmare a traficului” și locul unde sunt acestea montate
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Ce strategie alege Estonia pentru siguranța tinerilor pe rețelele sociale?