Elevii din anii terminali pot merge la școală și în scenariul roșu

Publicat: 06 03. 2021, 08:57
Decizie CNSU: Elevii din anii terminali pot merge la școală și în scenariul roșu / Sursă FOTO: Shutterstock

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis ca elevii din anii terminali, respectiv clasa a VIII-a și clasa a XII-a, dar nu numai, să poată merge la școală chiar dacă unitatea școlară este situată într-o zonă aflată în scenariul roșu, potrivit hotărârii adoptate vineri, 5 martie.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a permis continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, însă doar dacă rata de infectare cu noul coronavirus nu depășește 6 la mia de locuitori în 14 zile consecutive.

Elevii din anii terminali pot merge la școală indiferent de scenariu

„Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARSCoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori”, se arată în Hotărârea CNSU nr. 15.

CNSU a precizat că a fost luată în calcul propunerea formulată de Ministerul Educației. Sorin Cîmpeanu anunțase acest aspect înainte de adoptarea documentului, când a precizat că în baza acestuia, ministerul pe care îl conduce și Ministerul Sănătății pot emite un ordin comun.

Condiție: Incidența cazurilor COVID-19, sub 6 la mie

„Alături de ministrul Sănătății ne-am pus de acord asupra conținutului Ordinului de ministru comun, pentru că hotărârea CNSU va abilita Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să emită Ordinul comun în senul participării fizice la cursuri a elevilor din clasele terminale, atât în scenariile verde și galben, cît și în scenariul roșu, atunci când se depășește incidența cumulată de 3 la mie, fără a depăși plafonul de 6 la mie, în care localitățile intră în carantină”, declara Sorin Cîmpeanu pentru B1TV în cursul serii de vineri.

De asemenea, ministrul Educației anunțase recent faptul că Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor desfășura în acest an cu prezența fizică la școală a elevilor.

„Evaluarea Națională și Bacalaureatul, fiind examene naționale, nu se organizează pe scenariul verde, galben, roșu, ci sunt naționale. Și așa cum este construit sistemul educațional de acum sunt un punct de inflexiune pentru viitorul oricărui tânăr din acest stat, deci sunt un punct de inflexiune, în ultimă instanță, pentru viitorul acestei țări”, a explicat Sorin Cîmpeanu.