Ministrul Educației anunță ce se întâmplă cu examenele naționale în 2021!

Publicat: 09 01. 2021, 11:28
Actualizat: 09 01. 2021, 11:52
Ministrul Educației anunță ce se întâmplă cu examenele naționale în 2021! / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat ce se va întâmpla cu examenele naționale în anul 2021 în cotnextul în care anul școlar 2020-2021 se desfășoare în proporție de peste 50% în mediul online.

Sorin Cîmpeanu a susținut într-o intervenție la ProTV, în sursul dimineții de sâmbătă, 9 ianuarie, că se dorește organizarea examenele naționale ca în celalți ani – în format fizic, la aceeași dată, însă a precizat că tematica ar putea fi schimbată.

Ministrul Educației, despre examenele naționale: „Tematica ar putea fi adaptată”

„Pierderile suferite de sistemele de educaţie sunt foarte mari, important este să le compensăm. Trebuie să facem acţiuni remediale, este nevoie de profesionalismul şi devotamentul oricărui cadru didactic. Trebuie să se vadă cât a pierdut elevul, nu ce a predat profesorul. Am identificat sursele de finanţare pentru acţiunile remediale. Examenele naţionale se doresc a fi organizate la aceeaşi dată, în aceeaşi structură, în format fizic. Ele trebuie să se deruleze. Tematica ar putea fi adaptată”, a declarat ministrul Educației.

Cîmpeanu, despre redeschiderea școlilor: „Nu excludem niciun scenariu”

De asemenea, acesta a făcut câteva precizări referitoare la redeschiderea școlilor.

„Pe lângă evoluţia epidemiologică şi cea de vaccinare, luăm în calcul şi evoluţia din alte state. Pe data de 8 februarie, în funcţie de analize, nu excludem niciun scenariu. Nu am să fiu ferm peste limitele competenţei. Toate trebuie puse la masă, pentru a lua decizia corectă”, a mai susținut Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu vrea liste cu profesorii care vor să se vaccineze anti-COVID. „Am cerut situația în întreg sistemul de educație!” Care este data limită

Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, a solicitat unităților de învățământ din România liste cu personalul didactic care vrea să se vaccineze anti-COVID. Acestea pot fi trimise până pe 14 ianuarie. Ministrul Educației vrea ca până la jumătatea lunii ianuarie să aibă situația completă a personalului didactic și auxiliar nedidactic dispus să primească prima doză de vaccin.