Ministrul Educației, Daniel David, despre măsuri-cheie:”Camere VIDEO în clase și sesizări anonime”

Publicat: 21 06. 2025, 17:52
Daniel David, Sursă Foto: Facebook / UBB

Ministrul Educației, Daniel David, a prezentat un scurt bilanț de mandat. Ministrul a punctat măsurile pe care le-a luat pentru combaterea bullying-ului în școli. Astfel că, spune acesta, instalarea camerelor video cu acordul profesorilor și părinților, dar și posibilitatea sesizărilor anonime ar fi o opțiune viabilă.

„Am fost foarte atent la problemele pe care le avem legate de violenţă, bullying. Eu am propus un plan integrat sigur, pe care nu poţi să-l implementezi în câteva luni, dar am luat câteva măsuri cheie care cred că dau forţă celor care doresc să fie mai activi în controlul acestor aspecte problematice şi anume introducerea camerelor, dacă se pun de acord, profesorii cu părinţii, de asemenea, sesizare anonimă pentru astfel de cazuri, cred că este un demers important”, a declarat, sâmbătă, Daniel David.

În cadrul bilanțului, David a vorbit și despre digitalizarea sistemului educațional.

„De exemplu, faptul că nu mai mergem într-o logică de pilotare pe catalogul electronic, cei care doresc să şi-l achiziţioneze din diverse surse – de la minister, de la autorităţile locale – să poată să facă acest lucru, până când ministerul va veni cu un model de implementare de sus în jos, într-un proiect pe care îl depunem săptămâna viitoare în primă fază şi după aceea până în toamnă îl depunem pentru finanţare”, a explicat Daniel David.

Daniel David a dat asigurări că proiectul pentru implementarea catalogului electronic va fi depus în perioada următoare.

CITEȘTE ȘI:

PSD intră la GUVERNARE. 3.339 voturi „PENTRU”, iar „împotrivă” au fost 1.247 / Grindeanu: Nu va fi un mandat ușor

Sorin Grindeanu, de acord cu „DEMOLAREA” sinecurilor, anunțată de Ilie Bolojan: N-a existat nici măcar o secundă dezacord pe acest subiect

Șase echipe internaționale de intervenție au venit în România pentru exercițiul SEISM 2025. Arafat: „Ucraina participă și cu un elicopter”

Dominic Fritz va schimba miniștri „fără să CLIPEASCĂ”, dacă Nicușor Dan i-o va cere / „Ne-a transmis că vrea să aibă un CUVÂNT de spus”