Prima pagină » Educație » Ministrul Educaţiei, Daniel David:”Nu sunt pentru introducerea de MATERII noi în învăţământul preuniversitar”

Ministrul Educaţiei, Daniel David:”Nu sunt pentru introducerea de MATERII noi în învăţământul preuniversitar”

Oana Zvobodă
Ministrul Educaţiei, Daniel David:

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a mărturisit că nu este de acord cu introducerea de materii noi în învăţământul preuniversitar şi că educaţia de mediu, educaţia juridică sau cea financiară pot fi învăţate şi în cadrul materiilor clasice.

Întrebat la Antena 3 CNN ce materii ar trebui introduse în învăţământul preuniversitar, ministrul a răspuns că nu este „pentru” introducerea altor materii.

„Eu nu sunt pentru a introduce materii noi peste materii noi. Mi se pare o greşeală toată atitudinea din ultimii ani, fiecare vine şi introduce câte o materie: educaţie de mediu, educaţie juridică, educaţie financiară, educaţie pe sustenabilitate. Sigur că toate acestea sunt importante, dar nu ca materii noi, fiindcă în momentul ăla tot noi ne plângem că copiii au prea multe ore şi prea multe materii. Cred că de multe ori în materiile clasice şi în ariile pe care le avem putem avea unităţi de învăţare focalizate pe tema asta. Problema că fiecare vrea o materie nouă”, a afirmat ministrul Educaţiei.

„Teoria este importantă dacă o faci adecvat”

Ministrul a punctat că teoria este importantă, însă a menționat că cel mai probabil metodele de predare nu sunt suficient de eficiente.

„Eu cred că trebuie să înveţe şi teorie şi cultură, fiindcă asta creează oameni care au sensuri şi semnificaţii în viaţă, sunt mai puţini manipulabili, sunt mai puţini sensibili la teorii conspiraţioniste. Teoria este importantă dacă o faci adecvat, dar este drept că în competenţe pe lângă cunoştinţele astea declarative, teoretice, trebuie să ai o zonă foarte puternică de cunoştinţe procedurale, ce ştii să faci, ce este important în viaţă ce este important pentru un anumit domeniu.

Eu cred în acest moment că conţinuturile pe care le avem sunt destul de bine gândite şi organizate Nu spun că nu mai putem lucra la ele, dar nu cu schimbări majore. Problema noastră după mine, dar sigur voi discuta lucrul ăsta cu experţii pe care o să-i am în această zonă, după mine problema majoră ţine de altceva. Nu ştim să predăm bine conţinuturile bune pe care le-am stabilit. Adică metodele de predare nu sunt suficient de eficiente şi poate manualele nu sunt suficient de prietenoase.

De aceea, dacă această ipoteză a mea se va confirma, eu uitându-mă un pic şi văzând de exemplu că la multe teste internaţionale conţinuturile noastre se suprapun foarte bine peste itemii testului, de multe ori mai bine decât suprapunerea pe care o avem în Finlanda şi cu toate astea performanţa noastră este mai slabă. Oare de ce? Fiindcă nu predăm bine acele conţinuturi şi acţiunea noastră va fi aici. Hai să predăm un pic lucrurile altfel, să avem manuale mai prietenoase, ca acele cunoştinţe să devină cu adevărat competenţe”, a declarat Daniel David la Antena 3 CNN.

CITEȘTE ȘI:

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, s-a SUSPENDAT din funcție după ce a fost numit ministru al Educației. Cine va asigura interimatul

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, numit de reprezentantul Rusiei la ONU în teoria Moscovei despre drona de la Galați
Digi24
Reacția Kremlinului după ce președintele Dan a reconfirmat că drona de la Galați era rusească
Cancan.ro
Vladimir Putin, mesaj pentru România după ce Nicușor Dan a confirmat că drona de la Galați este rusească. Ce ne cere Kremlinul
Prosport.ro
Simona Halep, bogată și divorțată, a atras toate privirile cu apariția ei la gala pentru Nadia Comăneci. Și-a făcut selfie în oglindă
Adevarul
SURSE Guvernul Tomac, în impas: Nicușor Dan are voturile, dar refuză sprijinul suveraniștilor
Mediafax
Rusia despre explozia de la Galați: „O dronă rusească făcea praf blocul”
Click
S-a mutat într-un bloc nou și a avut un șoc! Cum au reușit vecinii să îl scoată din minți: „Nesimțirea este la cote maxime”
Digi24
Cum funcționează injecţia care a eliminat complet tumorile la pacienţi la care chimioterapia nu dădea rezultate
Cancan.ro
Pensii mai mari pentru 800.000 de pensionari români, dacă depun acest document
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Monica Gabor din America! Fosta lui Columbeanu duce o viață luxoasă, după ce a renunțat la viața publică
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Te-ai gândit vreodată că va exista o CAMIONETĂ PORSCHE?
Descopera.ro
Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Brazilia construiește una dintre cele mai ferme din lume pentru export în Orientul Mijlociu