Peste 95% dintre profesorii din Iași vor protesta miercuri pentru două ore. „Vorbim despre lezarea demnității. Ne-am transformat într-un fel de bone”

Publicat: 18 01. 2022, 19:13
Actualizat: 18 01. 2022, 19:14
Peste 95% dintre profesorii din Iași vor protesta miercuri pentru două ore / Sursă Foto: Gândul

Premieră în istoria recentă a protestelor în învățământul ieșean: la greva de mâine, miercuri, 19 ianuarie 2022, vor lua parte peste 95% dintre cadrele didactice de la unitățile școlare din județ.

Laviniu Lăcustă, președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) Iași, a declarat pentru Gândul că în urma unei ședințe care a avut loc marți, 18 ianuarie, de la ora 15.30, toate școlile și-au anunțat participarea, cu două excepții. O unitate din preajma orașului Pașcani și una din mediul rural, care au profesori implicați în proiecte europene, de schimburi educaționale internaționale.

Aproape toate școlile vor fi în grevă

„Vă pot confirma că aproape toate școlile vor fi în grevă, nu prea avem excepții, a fost o mobilizare exemplară. Cred că este în primul rând o reacție care are conotații mai adânci: vorbim despre lezarea demnității profesorilor. Nu doar în ultimul an, este un proces continuu pe care noi îl constatăm; în ochii statului ne-am transformat într-un fel de bone. Vorbim de o reacție foarte hotărâtă, trebuie să conturăm un statut social pe care considerăm că-l merităm și care nu are legătură cu imaginea unei părți a societății sau a zonei politice despre noi”, a declarat Laviniu Lăcustă pentru Gândul.

Sindicaliștii cer creșterile salariale promise anul acesta, de până la 16%, care au fost înghețate în bugetul pe 2022. Practic, susține Laviniu Lăcustă, profesorii primesc o creștere de sub 4%, undeva la circa 60 de lei, în contextul în care în ultimii trei ani inflația cumulată a fost de 17%.

„Salariile profesorilor sunt cele mai mici din zona bugetară, a recunoscut asta și ministrul Educației. Când pentru o carieră didactică de 35-40 de ani te așteaptă un salariu care poate fi cel mult 4.500 de lei, lucrurile nu arată foarte atractiv pentru cei tineri și asta are consecințe dramatice pentru sistem. Lipsa de concurență nu poate duce la calitate”, a mai punctat sindicalistul.

Acesta a precizat că protestul se va desfășura între orele 11.00 și 13.00, când orele nu se vor ține. Profesorii nu pleacă însă acasă și nici nu protestează în fața școlilor: aceștia se vor duce la ore, vor supraveghea copiii, dar nu vor avea activitate didactică. Profesorii care nu au ore în acel interval vor sta în cancelarii, iar în școli vor fi distribuite afișe cu solicitările corpului profesoral.