Prima pagină » Actualitate » Educația religioasă creștină în școli, declarată ILEGALĂ de Curtea Supremă din Irlanda de Nord

Educația religioasă creștină în școli, declarată ILEGALĂ de Curtea Supremă din Irlanda de Nord

Educația religioasă creștină în școli, declarată ILEGALĂ de Curtea Supremă din Irlanda de Nord
Educația religioasă creștină în școli, declarată ilegală de Curtea Supremă din Irlanda de Nord

Potrivit Curții Supreme Britanice, educația religioasă creștină nu a fost transmisă într-o manieră „obiectivă, critică și pluralistă” și a încălcat drepturile omului.

Curtea Supremă a Regatului Unit a decis că educația religioasă creștină din școlile din Irlanda de Nord nu a fost oferită într-un mod „obiectiv, critic și pluralist” și a încălcat drepturile omului.

De unde a pornit totul

Instanța a fost sesizată de părinții unui elev de la o școală primară de stat din Belfast, care a participat la cursuri de educație religioasă, parte a curriculumului, între 2017 și 2021.

Acești părinți, care nu sunt creștini și se declară atei convinși, s-au plâns că educația religioasă oferită de școală nu era în conformitate cu convingerile lor.

Conform documentelor depuse la instanță, ei au refuzat să permită ca fiicei lor să i se prezinte creștinismul „drept un adevăr absolut”. Școala a replicat că „instruirea religioasă era bazată pe Biblie” și urma programa școlară britanică.

Înalta Curte de Justiție din Belfast a decis în favoarea părinților, în 2022. Judecătorii au stabilit că instruirea religioasă în școlile din Irlanda de Nord este ilegală.

Decizia lor a fost anulată de o Curte de Apel, însă, miercuri, 19 noiembrie, Curtea Supremă a anulat hotărârea Curții de Apel și a constatat că aceasta a greșit în aplicarea principiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Noi scenarii pentru anul școlar cu schimbări majore anunțate de Ministerul Educației! Fără note din toamnă la Religie, Muzică, Desen și Sport / Unele materii ar putea fi eliminate definitiv

Monica Tatoiu critică orele de RELIGIE din școli: „După 30 de ani, nu s-a prins nimic de ei”

Ce crede Klaus Iohannis despre ora de Religie în școală

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!