Școlile vor afla în fiecare zi de vineri în ce scenariu vor funcționa în săptămâna următoare

Publicat: 11 05. 2021, 18:33
Toții elevii dintr-o unitate școlară revin fizic la școală doar dacă localitatea în care se află școală înregistrează o rată de infectare cu SARS-CoV-2 mai mică de un caz COVID-19 la mia de locuitori / Sursă FOTO: Eduard Vînătoru - Mediafax Foto

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vineri, 14 mai, se va decide cum vor funcționa unitățile de învățământ în săptămâna următoare.

Scenariile de funcționare a școlilor, cu prezența fizică a tuturor elevilor sau doar a unora dintre ei, depind de rata de infectare cu SARS-CoV-2 din localitățile în care se află unitățile de învățământ.

Ministrul Educației a anunțat faptul că prezența elevilor la școală va fi decisă în fiecare zi de vineri. Dacă rata de infectare este mai mică de 1 caz COVID-19 la mia de locuitori, atunci toți elevii vor merge fizic la școală în săptămâna următoare.

Rata de infectare cu SARS-CoV-2 – element-cheie în funcționarea școlilor

„Dacă școlile sunt în localități unde rata de infectare e mai mică de 1 la mie vineri, 14 mai, atunci vor funcționa cu prezență fizică în săptămâna 17 – 21 mai. Pe 21 mai, iar ne uităm”, a explicat Sorin Cîmpeanu, pentru mediafax.ro.

Pe 10 mai, aproximativ 370.000 de elevi din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a s-au reîntors la cursuri cu prezență fizică. De asemenea, alții 80.000 de elevi au revenit în aceeași zi în bănci deoarece în localităţile respective evoluţia ratei de incidenţă COVID-19 înregistrată la finalul săptămânii trecute a permis trecerea din scenariul II în scenariul I de funcționare.

Scenariul 1 de funcționare a școlilor – incidență sub 1 caz COVID-19/mia de locuitori

  • preșcolarii și toți elevi participă la cursuri cu prezență fizică.

Scenariul 2 de funcționare a școlilor – incidență peste 1 caz COVID-19/mia de locuitori

  • preșcolarii, elevii din învățământul primar, elevii din clasele terminale – cu prezența fizică la școală;
  • clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a – în sistem online.

„Acești elevi (cei din clasele terminale, n. red.) vor avea cursuri cu prezență fizică până în data de 11 iunie cei de clasa a VIII-a și până în data de 4 iunie cei de clasa a XII-a, care se pregătesc pentru bacalaureat, care începe pe 28 iunie cu prezență fizică. Cei de clasa a VIII-a se pregătesc de Evaluarea Națională, cu prezență fizică, începând din data de 22 iulie”, a transmis recent ministrul Sorin Cîmpeanu la GÂNDUL LIVE.

Organizarea orelor de clasă și a celor remediale se va face în condiții speciale, pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2:

  • distanţare adecvată,
  • respectarea normelor de igiena,
  • asigurarea ventilării regulate a spaţiilor.

„Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ prevăzut la alin (7) are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor atât în interior cât şi în exterior, precum şi în sălile de clasă, cu exceptia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere şi vor evita în permanenţă contactul faţă în faţă cu copiii la o distanţă mai mică de 2 m”, se arată în Ordinul nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică.