Bogdan Ivan explică de ce a lansat avertismentul pentru companiile care riscă să rămână fără curent. „Pot pierde miliarde de lei”

Publicat: 20 08. 2026, 21:07

Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei”, cu Răzvan Dumitrescu, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan, explică de ce a lansat avertismentul pentru companiile care riscă să rămână fără curent. Acesta spune că întreruperea alimentării cu energie, anunțată cu doar 24 de ore înainte, poate provoca pierderi de milioane de euro. Urmărește emisiunea live aici.

Bogdan Ivan spune că oamenii sunt îngrijorați

Bogdan Ivan spune că mai mulți directori de companii i-au transmis documente care arată că anumite firme au fost incluse pe lista celor care ar putea fi deconectate de la rețeaua de energie, dacă situația se va înrăutăți. Potrivit fostului ministru al Energiei, reprezentanții Transelectrica i-au contactat pe unii dintre acești oameni și le-au cerut să se pregătească pentru o astfel de situație, urmând să fie anunțați cu 24 de ore înainte.

„În momentul de față, am ajuns în posesia acelor documente pentru că mai mulți directori de companii mi le-au transmis. Foarte îngrijorați de ceea ce se întâmplă, pentru că la televizor au văzut că totul e roz și totul va fi bine, după care, săptămâna trecută, au primit telefoane din partea Transelectrica și li s-a spus să se pregătească pentru ce este mai rău, iar acum două zile au primit primele notificări că sunt pe acea listă. Și, în caz de nevoie, vor putea să fie deconectați automat și o să fie anunțați cu 24 de ore înainte”, susține Bogdan Ivan.

Oprirea curentului pentru doar câteva ore pot compromite o linie întreagă de producție

Fostul ministru al Energiei atrage atenția că o astfel de măsură ar putea provoca pierderi foarte mari pentru industrie. El explică faptul că unele fabrici au procese de producție care durează între 48 și 72 de ore, iar oprirea curentului timp de câteva ore poate compromite o întreagă linie de producție.

În cazul fabricilor de baterii, cablaje auto sau radiatoare, pierderile pot ajunge la milioane de euro, iar companiile riscă să nu își mai poată onora comenzile la timp, inclusiv pe cele pentru clienți din străinătate.

„Eu am fost în mai multe fabrici în ultima perioadă, din Cluj, Bistrița, am vorbit cu unii dintre cei mai mari industriași din România, am vorbit cu oamenii. Sunt companii care au fluxul de lucru de 48-72 de ore și o notificare cu 24 de ore înainte că vei fi scos din sistemul de furnizare al energiei electrice poate însemna compromiterea unei întregi linii de producție care, în cazul bateriilor, cablajelor auto sau radiatoarelor, poate avea o valoare de milioane de euro și care automat poate să ducă la o incapacitate de livrare la timp, mai ales în afara țării. Oamenii sunt foarte îngrijorați. Nu li s-a spus când se va ajunge sau nu se va ajunge la acea situație”, a relatat Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei.

Gândul a publicat lista companiilor care rămân fără curent

Gândul a obținut celebra Anexa 3 – documentul care cuprinde toate companiile – circa 300 –  cărora le-ar putea fi tăiat curentul în cazul în care criza energetică se adâncește și sistemul nu mai poate livra la capacitate maximă. Guvernul a făcut o listă completă care include companii din metalurgie, construcția de mașini, industria lemnului, a materialelor de construcții. Mai mult decât atât, sunt vizate și industria chimică, electrotehnică, textilă, agricultura și chiar industria de apărare.  Vezi documentul integral AICI

Anexa 3 este practic lista completă invocată de notificările pe care distribuitorii de energie electrică le-au trimis către companiile vizate, în cadrul căreia firmele sunt anunțate că figurează pe această listă și că ar putea fi deconectate de la alimentarea cu energie, în cazul în care situația devine critică din cauza crizei energetice.  Notificarea a iscat o dispută aprinsă după ce fostul ministru Bogdan Ivan a publicat-o pe o rețea socială.

Coloșii industriali care pot rămâne fără energie electrică

Conform anexei consultate de Gândul, oțelăria Silcotub Călărași ar urma să aibă cea mai mare tăiere de energie. Guvernul a estimat că poate tăia 45 de MW din consumul acesteia. Uzina de aluminiu Alro Slatina e a doua pe listă pentru tăieri. De aici, statul vrea să economisească 39 de MW. Donalam SRL din Târgoviște, care produce bare de oțel laminat, va pierde și ea 23 MW de energie, la nevoie. Nu scapă de tăieri nici fabrica de ciment Holcim sau Șantierul Naval Constanța, care e în top 5 consumatori pe lista guvernului.

Peste 100 de companii pot rămâne complet fără curent

În lista făcută de Guvern există peste 100 de companii care au putere minimă tehnologică 0, iar asta înseamnă că lor li se poate tăia complet curentul. În categoria asta se încadrează fabrici mici și mijlocii de textile, prelucrarea lemnului sau încălțăminte. Fără curent pot să mai rămână și marile centre comerciale, clădirile de birouri, parcurile industriale și logistice.

Fostul ministru al Energiei spune că actorii politici nu spun realitatea la televizor și prezintă situația ca și cum e roz, dar pe de altă parte Tarnselectrica trimite notificări companiilor că vizate de deconectarea de la curent în caz de forță majoră.