Cine are de câștigat din declarația controversată a ambasadorului german în Republica Moldova? Ștefan Popescu explică contextul declarației

Publicat: 15 07. 2026, 13:40

Analistul politic Ștefan Popescu critică declarațiile ambasadorului Germaniei în Republica Moldova, considerând că mesajul transmis nu poate fi pus pe seama unei simple probleme de traducere sau interpretare. Acesta susține că diplomația germană acționează calculat în dosarele sensibile și că poziția exprimată apare într-un context legat de negocierile cu Federația Rusă. Urmăriți emisiunea integrală pe YouTube.

Mesajul diplomatic german și relația cu Moscova

Analistul spune că experiența diplomatului german face puțin probabil ca mesajele transmise să fie întâmplătoare. El consideră că declarațiile Berlinului trebuie analizate în context internațional.

„Am văzut această ambiguitate în mesajul ambasadorului german. M-am întrebat cui folosește această ambiguitate, deoarece nu cred că este vorba despre o problemă de traducere sau despre o interpretare greșită. Având în vedere biografia ambasadorului german în Republica Moldova și experiența sa într-un spațiu sensibil precum Moscova, cred că astfel de mesaje legate de identitate și istorie nu au fost lăsate la întâmplare” , subliniază Stefan Popescu

Declarația ambasadorului, legată de momentul negocierilor cu Rusia

Stefan Popescu spune că poziția Germaniei față de Republica Moldova are legătură cu relația cu Rusia. El consideră că mesajele Berlinului trebuie privite în contextul negocierilor cu Moscova.

„Cred că Germania se înscrie pe aceeași linie pe care a avut-o întotdeauna atunci când s-a ocupat de dosarul Republicii Moldova. A condus misiunea OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) la începutul anilor 2000 și era foarte aproape de pozițiile rusești privind federalizarea Republicii Moldova. Sigur, folosea un limbaj bazat pe măsuri pozitive pentru a facilita integrarea Transnistriei în Republica Moldova, dar a încercat tot felul de subterfugii. În primul rând, căuta să determine autoritățile de la Chișinău să recunoască plăcuțele de înmatriculare din Transnistria și diplomele emise acolo. Deci, de-a lungul timpului, a avut o anumită poziție, iar această declarație cred că nu poate fi ruptă de contextul actual, și anume de pregătirea negocierilor cu Federația Rusă. De fapt, direcția nu este Moldova, nu România, ci Federația Rusă,”  afirmă Popescu

Analistul a mai subliniat că diplomații germani evită declarațiile spontane, iar participarea unui ambasador la o emisiune presupune, de regulă, o pregătire prealabilă a temelor discutate.