Cum aplanăm cearta în familie. Teodora Mețiu: Facem marea trecere de la dispută la discuție

Expertul în comunicare Teodora Mețiu a descifrat codul secret al cuvintelor în cel mai nou episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Sâmbătă, 9 mai 2026, începând cu ora 19:00, comunitatea ”Altceva” a fost invitată să pășească într-un univers în care cuvintele capătă o putere fantastică. Întâlnirea dintre jurnalistul Adrian Artene și Teodora Mețiu a reprezentat o călătorie profundă în descoperirea unui limbaj ascuns, cel al vocii și al cuvintelor, de care suntem arareori conștienți, dar care ne guvernează întreaga existență.

Cum aplanăm cearta în familie

„N-ar trebui să ajungem în scenariul pe care tu îl spui.

În permanență. Eu m-aș duce către cum ar fi o situație ideală și după aceea mă întorc la scenariul tău, în cazul în care nu pot să fiu în situația ideală. O ceartă, Adrian, se pregătește, domnule, ea se „șanțează”.

Da, știu că mulți o să râdă, o să spună: „Stai, domnule, păi nu e un proiect la muncă?”. Da, o ceartă se pregătește.

S-o pregătească.

Se duce în baie și găsește ceva de făcut și o pregătește. În ce sens? Adrian, ea trebuie să afle ce o deranjează cu adevărat, pentru că peste 90% din certurile din familie nu sunt despre ce ne doare cu adevărat. Da, gunoiul ăla despre care îi spui sau haina aruncată pe jos nu reprezintă, de fapt, durerea mea reală. Real vorbind, este durerea din spate: că el, de fapt, nu îmi respectă munca și nu o face de ani de zile. Poate, da, real vorbind, nu faptul că nu duce gunoiul este problema, nu asta e durerea, ci faptul că nu se implică în familie. Și atunci pregătește cearta ca să poți pune adevărata durere pe masă. Și, pregătindu-ți cearta, ai timp să-ți pregătești și interiorul, să nu mai țipi, căci tu, atunci când țipi, nu faci decât să… când urci vocea, nu faci decât să cobori relația. Nu câștigi absolut nimic din asta.

Și atunci du-te într-un loc liniștit și luăm cazul cu el. Vine amețit acasă și aplică-ți regula celebră a celor cinci „de ce?”. De ce mă deranjează că a venit amețit acasă? Pentru că așa face de obicei. De ce mă deranjează că așa face de obicei? Pentru că mie nu-mi place să trăiesc cu un om care bea. Hopa. Nici nu trebuie să-l mai pui pe următorul „de ce?”, pentru că ai ajuns la o rădăcină importantă. Ție nu-ți place să trăiești cu un om aflat într-o adicție. Bun, deci asta este o durere? Da. Și atunci vine discuția la masă. Eu nu vin și spun: „Ți-ai revenit, mă? Uită-te la tine, mă, tot timpul faci așa!”, când, de fapt, ar trebui să spună: „Iubirea mea, te iubesc de nu mai pot. Hai să vedem ce facem cu adicția asta a ta, care începe să devină dureroasă și pentru mine, și pentru copii, chiar și pentru tine”.

Și bine, domnule, am ieșit acasă, doamnă, iarăși va tăbărî asupra lui cu reproșuri și tot așa, și tot așa, fără a găsi, în realitate, soluții.

Păi ideea, de fapt, în familii, Adrian, în opinia mea, este să facem marea trecere de la dispută la discuție. Disputa e aia: „Iar ai venit așa? Iar n-ai dus gunoiul? Iar n-ai făcut?”. Nu știu, asta e disputa. Discuția este ce-ți spun eu înainte să-l cert pe Georgel al meu: „Hai să văd ce mă deranjează, de fapt. Hai să-mi dau o oră, o zi, două-trei, să-mi pregătesc interiorul, să aflu ce doare cel mai tare”. Pentru că noi nu știm ce ne doare. Noi, de multe ori, țipăm din neputința durerii. Ajungem să fim atât de îndurerați, Adrian, că țipăm și nici nu mai știm ce doare. Știm doar că doare atât de rău încât trebuie să țipăm. Problema e că, repet, atunci când urc vocea, cobor relația. Și mai e o chestiune despre care s-a mai vorbit, dar poate că ar trebui să vorbim un pic mai adânc.

Ne învață toată lumea, de mici, că e bine să câștigăm lucruri. Ajungem la școală, bine ar fi să luăm un premiu, mergem la olimpiadă, bine ar fi să mai luăm un premiu, domnule, să câștigăm. Ei bine, soluția de a câștiga acasă nu-i treabă bună.

Aducem acest principiu de a avea dreptate, de a câștiga, de a fi pe podium, în discuțiile de acasă, unde e foarte nefericit să faci asta.

Bineînțeles, în relație nu este despre cine are dreptate, ci despre cum rămânem împreună. Adică eu pot să am dreptate și, totuși, să rămân singură în relație. Pe mine nu trebuie să mă intereseze, într-o relație, într-o discuție, nu dispută, cine are dreptate, ci trebuie să mă intereseze cum rămânem conectați. Asta este cheia, de fapt.

Această antrenare a vocii sau, putem să o luăm oricum, a tonului, a emoției pe care o avem în interiorul nostru, pe care o purtăm, care ne stăpânește, ne poate schimba și viața.

Absolut. Dar uite, am în cursurile mele oameni cărora le schimb vocea din înaltă — așa, că așa s-au născut ei, știi, Adrian, sunt genul ăsta de pattern-uri. Ajung să vorbească normal și îi întreb peste câteva săptămâni: „Cum reacționează oamenii acasă?”. Zic: „Lasă-mă, ce-i cu reacționează? E minunat! Dar ce viață am eu!”. Pentru că, în momentul în care schimb vocea, se schimbă emoția”, a spus Teodora Mețiu la „Altceva”.

Ediția integrală aici