Dumitru Prunariu: „Einstein a zburat cu mintea mult mai departe”
Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii Realități Cosmice, Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat în spațiu, a vorbit despre Einstein. În dialogul purtat cu jurnalistul H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre realizările lui Albert Einstein corelate cu spațiul cosmic. Urmărește aici, integral, emisiunea lui HD Hartmann.
Dumitru Prunariu: „El a avut o viziune asupra universului.”
În dialog cu H.D. Hartmann, Prunariu a vorbit despre cum Albert Einstein a avut o viziune incredibilă asupra universului. Orice idee din mintea lui se putea rezolva prin calcule matematice. În timp ce omul obișnuit poate visa la universuri neîntâlnite, Einstein calcula matematic orice univers. Asta a oferit multor teorii despre cosmos multă legitimitate. Prin calcul, prin teoreme și formule, totul devenea real. În prezent, sunt tehnologii moderne care doar confirmă lucrurile emise de matematician. Deși nu a fost niciodată în spațiu, acesta avea o mulțime de idei despre lumea cosmică. Dumitru Prunariu ține să menționeze că această imposibilitate de a merge în spațiu nu l-a împiedicat pe Einstein. Matematicianul zbura cu mintea chiar mai departe de cosmos.
„În primul rând prin viziune a reușit. Deci el a avut o viziune asupra universului. Ar trebui să fie cam așa, hai să încerc să îl rezolv matematic. De la această imagine pe care ți-o creezi în mintea ta asupra universului, începi să faci deducții matematice și începi să găsești formule. Le-am dat, le-am gândit și găsești o teorie întreagă matematică care explică ceea ce îți închipui tu că există acolo și asta înseamnă că acel lucru este real. Deci toată teoria asta a relativității… Această întreagă teorie a relativității a rezultat din calcule matematice. În prezent sunt tehnologii moderne care testează una dintre teoriile lui Einstein despre spațiu, deși el nu a fost niciodată în spațiu. Nu ar fi avut cum și nici când să meargă în spațiu. Cu mintea a zburat mult mai departe!”