Crin Antonescu: „Nu putem să ținem cu regimul din Iran din niciun punct de vedere. Este absolut inadmisibil ceea ce vedem acum”
În cadrul unei ediții, transmise live de Gândul, a emisiunii „Marius Tucă Show”, Crin Antonescu, politician, istoric și fost președinte al PNL, a vorbit despre cum nimeni nu poate susține regimul din Iran din niciun punct de vedere. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Crin Antonescu: „Ignoranța în ce constă? Oamenii se uită la aceste conflicte, cu toate consecințele, ca la un joc video sau ca la un meci de fotbal. Acolo nu e nici măcar ce era în Venezuela sau ce era în România, când era dictatură. Acolo este ceva… Nu se compară. Acolo noi vorbim de un sistem care a crescut ca o boală.”
Invitat la Marius Tucă Show, Crin Antonescu a vorbit despre cum nimeni nu poate susține regimul din Iran din niciun punct de vedere. Acesta a început prin a spune că oamenii sunt ignoranți și se uită la războaie ca la un meci de fotbal. Politicianul susține că lumea a început să facă favoritisme, chiar dacă sunt vieți umane în joc. Acesta susține că în Iran este un sistem bolnav care amenință întreaga lume. Această Teocrație, adaugă Antonescu, este o dictatură unică.
„Ignoranța în ce constă? Oamenii se uită la aceste conflicte, cu toate consecințele, ca la un joc video sau ca la un meci de fotbal. Eu țin cu Barcelona, nu îmi place Real Madrid. Cu oricine joacă Real Madrid… Asta mi se întâmplă realmente mie, care spre deosebire de toți liderii PSD-iști, nu țin cu Real Madrid. Clubul săracilor, Real Madrid… Deci, țin cu ceilalți. Doar că aici nu suntem la fotbal. Nu pot să țin, pe niciun criteriu, cu oamenii ăia din Iran, cu regimul din Iran, dacă eu știu, cât de cât, ceva despre ce e acolo. Acolo nu e o simplă dictatură. Acolo nu e nici măcar ce era în Venezuela sau ce era în România, când era dictatură. Acolo este ceva… Nu se compară. Acolo noi vorbim de un sistem care a crescut ca o boală. Dacă ar fi crescut numai acolo, cum e în Coreea de Nord… Se întâmplă numai la ei… Problema este că Iranul, în acești 50 de ani, a dezvoltat un sistem Teocratic care se deosebește de orice alt tip de dictatură. Dar a dezvoltat și și-a dezvoltat și practic capabilități de a fi un pericol pentru întreaga lume. Și Iranul este… Iranul nu e în situația: așa vreau eu să mă organizez la mine în țară. Ce vii tu să te bagi peste mine? Nu. Iranul a făcut, a construit un sistem de amenințări și acum se vede foarte clar că Iranul nu are scrupule…”, a explicat politicianul.