Valentin Stan: Prezența trupelor americane pe teritoriul României ținea strict de relația bilaterală pe care ne-au retras-o

Publicat: 16 12. 2025, 07:00
Valentin Stan: Prezența trupelor americane pe teritoriul României ținea strict de relația bilaterală pe care ne-au retras-o

Într-o ediție transmisă live de Gândul, profesorul universitar dr. Valentin Stan a vorbit despre retragerea trupelor americane din România, corelând acest eveniment cu vizita Președintelui Nicușor Dan la Paris. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show.

Profesorul Valentin Stan susține că, în urma retragerii trupelor americane din România, s-ar dori înlocuirea acestora cu trupe franceze. Potrivit declarațiilor Președintelui Nicușor Dan, dar și corelat cu vizita sa în Franța și întâlnirea cu Președintele Macron, spune profesorul Stan, s-ar urmări încheierea unui acord pentru aducerea unor noi trupe militare în România.

Hai să mergem puțin să vezi cum este slugăreala la Macron ca să obții și tu ceva pentru țara ta imatură, cu administrație oarecum de bună credință, care abia acum a început ea cu maturitate, că până acum n-a avut. Știi de ce s-a dus la Paris în primul rând? Înainte de întâlnirea cu Macron, aștepta să ne trimită Macron niște trupe pe aici care să înlocuiască trupele americane, că așa i-a spus lui Securitatea că francezii îi pot înlocui pe americani. Același interviu din Le Monde din 8 decembrie 2025: Sunteți dezamăgit că armata americană a anunțat o retragere parțială a trupelor sale din România? Credeți că Franța le-ar putea înlocui? Băi, zice, a fost o decizie administrativă.

Noi am demonstrat aici pe declarațiile oficialilor americani că prezența acelor trupe rotative americane era o chestiune de relație bilaterală pe care ne-au retras-o. Americanii nu au retras nicio trupă permanentă din Europa. Trupele americane care au plecat erau aproximativ 900 de persoane, făceau rotații. Acești 900 cu rotații erau o afacere personală între America și România. Personală, pentru că am personificat această relație. Și fii atent ce zice: În ceea ce privește trupele franceze, există discuții în curs pentru a crește numărul soldaților la baza Cincu în Carpați, principalul punct de desfășurare militară franceză pe flancul estic al Europei, la 3.000 sau 4.000 de soldați, față de 1.500 în prezent, dar este o decizie care trebuie luată de Franța. Era pe 8. A doua zi vorbea cu Macron. Rezolvăm? Nu de-aia ne-am dus? Ne-am dus să rezolvăm. Păi și ce să rezolvăm dacă nu asta?