Victor Ponta: „Dacă România refuză aderarea la Consiliul pentru Pace, cât e Trump la Casa Albă, nu mai avem relații cu America”
Într-o ediție transmisă live de Gândul, Victor Ponta a vorbit despre neparticiparea României la Forumul de la Davos și lipsa de reacție a președintelui Nicușor Dan privind Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Victor Ponta: „România nu există nici la Davos, dar nu există nici în lume”
Invitat în emisiunea „Marius Tucă Show”, Victor Ponta a criticat lipsa României de la Davos, susținând că România nu mai are politică externă. Cu atât mai mult, acesta consideră o mare greșeală lipsa de răspuns cu privire la invitația lui Donald Trump de a lua parte la noul Consiliu pentru Pace. Acesta susține că, odată cu refuzul de a lua parte la această organizație, se va încheia și acordul strategic dintre România și SUA.
„Deci, în primul rând, România nu există nici la Davos, dar nu există nici în lume. Nu există în acest moment la nimic, nici în zona europeană nu contează, că nu e invitată România la nimic, nici când e vorba să dea bani. Când e cazul pentru Ucraina, nu există nici parteneriatul cu America, pe care de data asta, dacă chiar oficial refuzăm participarea la Consiliul pentru Pace, cât e Trump la Casa Albă, nu mai avem parteneriatul cu America, să ne fie foarte clar. Aici lucrurile nu există, nu-s cu alb și negru la echipa Trump: Mi-ai zis nu la chestia asta? Nu mai ai treabă cu mine, uită de mine, nu mă mai suna.”
Victor Ponta: „Trump îl va ține minte din nou pe Orbán, Ungaria a fost prima care a acceptat”
De asemenea, Ponta crede că țările noastre vecine o să dea rapid curs acestei invitații, lucru ce va reprezenta pentru ele un avantaj în relația cu Statele Unite, sugerând că România va rămâne într-o oarecare stare de izolare în regiune, alături de Republica Moldova.
„Păi uite, aici iarăși mă enervează și mor de ciudă că îl ține minte din nou pe Orbán, că Ungaria a fost prima. Uite și Bulgaria, uite și Turcia. Deci eu zic că o să fie și Polonia imediat. Și noi o să rămânem, noi cu Moldova, insula soroșistă, anti-americană din Estul Europei. În ce sens și în ce scop, nu mă întreba. Deci, din punctul acesta de vedere, România a ratat niște oportunități de a fi implicată, dar nu va rata, între ghilimele, șansa de a-și arunca în aer parteneriatul cu Statele Unite, la care tot lucrăm de 30 de ani. Adică de 30 și ceva de ani ne-am tot chinuit să fim prieteni cu America. Acum ni-l stricăm într-o zi. E bine, e rău? Eu zic că e rău.”