9 din cele mai mari 10 bănci majorează avansul la creditele pentru locuințe

Publicat: 12 05. 2016, 14:03

Banca Transilvania va lua la rândul ei decizia de a cere mai mulți bani clienților care se prezintă la bancă pentru un împrumut ipotecar, potrivit unor surse din piață citate de ZF. Astfel, numărul băncilor mari care cer avans mai mare pentru creditele imobiliare în lei va ajunge la nouă, toate fiind membre ale Asociației Române a Băncilor (ARB).

Acestea sunt: BCR, BRD, Raiffeisen, CEC Bank, Alpha Bank, Bancpost, Unicredit și ING.

Singura bancă din top zece care încă mai practică avans de 15% la creditele în lei și 25% pentru cele în euro, este Piraeus Bank.

Decizia de a înăspri condițiile de creditare a fost luată din cauza dării în plată, unul dintre cele mai controversate acte normative din ultima perioadă de timp, care va intra în vigoare de mâine. Pe 13 mai se vor fi împlinit 15 zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că primul client cu probleme la rambursarea creditelor imobiliare se poate prezenta la bancă pentru a preda cheile locuinței și prin urmare pentru a stinge datoria.