Aurul a atins al cincilea maxim istoric la rând. Cât costă gramul

Publicat: 13 08. 2019, 14:23

Creșterea prețului aurului a început miercuri 7 august, când a fost cotat la 202,1739 lei, peste prețul înregistrat pe 5 octombrie 2012, de 202,0812 lei.

Prețul oficial al gramului de aur a crescut la BNR, în prima jumătate a anului, de la 169,8 lei gramul pe 3 ianuarie la peste 200 de lei gramul în prezent.

Prețul aurului înregistrează creșteri importante și pe piața internațională, unde se situează la maximul ultimilor șase ani. La ora transmiterii știrii, aurul era cotat la 1.526,62 dolari uncia, 1.504,54 dolari uncia, în creștere cu 1,44% față de luni. Prețul este mai redus față de maximele atinse în 2011, când a depășit 1.800 de dolari uncia.

Cursul oficial al euro a fost joi 4,7270 lei, în creștere foarte ușoară, iar dolarul a fost cotat la 4,2173 lei, în scădere ușoară.