BNR a păstrat rata dobânzii de politică monetară la 2,5%/an

Publicat: 02 04. 2019, 12:48

În plus, Banca centrală a menținut rata dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5%/an și rata dobânzii aferente facilității de creditare la 3,5%an, precum și a păstrat nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste niveluri ale dobânzii au fost stabilite în ședința de politică monetară din 7 mai 2018, începând cu 8 mai 2018 și fiind menținute în următoarele șase ședințe de politică monetară – din 4 iulie 2018, din 6 august 2018, din 3 octombrie 2018, din 6 noiembrie 2018, din 8 ianuarie 2019 și din 7 februarie 2019.

Nivelurile actuale ale RMO aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit sunt de 8%. Pentru rezervele în lei, nivelul a fost stabilit începând cu 24 mai 2015, iar pentru cele în valută începând cu 6 mai 2017.