Bucureștiul va avea un nou mall. Ce se va întâmpla cu Sun Plaza

Publicat: 23 09. 2017, 18:49

„România are un stoc de retail care a ajuns deja la maturitate. Practic, peste 58% din stocul de retail a depășit zece ani, asta fiind o vârstă critică la care centrele comerciale sunt într-un moment în care au nevoie de diverse variante de redezvoltare”, a afirmat Răzvan Iorgu, managing director CBRE România, compania care asigură administrarea Sun Plaza.

„Există loc pentru centrele de cumpărături. Ne așteptăm ca Promenada să își dezvolte proiectul. Dacă analizezi densitatea pe metru pătrat, există loc pentru construcție și există loc pentru produse de calitate”, a adăugat Iorgu, în cadrul unei conferințe de presă.

Consumatorii români preferă centrele comerciale de mari dimensiuni. Potrivit studiilor CBRE, 70% aleg aceste destinații, cu mult peste media europeană care se situează la 47%. Mai mult, vizitatorii sunt atrași de activitățile disponibile de shopping, dorindu-și, în același timp, și soluții pentru activitățile lor zilnice. Totodată, 40% dintre aceștia consideră că opțiunile de entertainment reprezintă principalul factor de alegere a unui centru comercial. De asemenea, 50% din consumatori nu sunt loiali unui centru.

Peste 25 de magazine se vor deschide publicului pe 28 septembrie, în cadrul centrului comercial Sun Plaza, odată cu finalizarea etapei a doua a lucrărilor de remodelare efectuate de către compania de investiții imobiliare IMMO AG, proprietarul centrului comercial.

Noua zonă reconfigurată din cadrul Sun Plaza însumează 5.500 de metri pătrați de spații comerciale, închiriate în totalitate.

Noile magazine sunt dispuse pe două niveluri ale centrului comercial și includ Lego și Forever 21, buticul Men”s Cave, LC Waikiki, Pepco, NYX, Pandora, MAC, Sabon, Melkior, cafenele și spații de servicii, precum frizeria pentru copii Dolphy sau o reprezentanță RCS&RDS.

Sun Plaza înregistrează un grad de ocupare de 100%, în timp ce peste 90% din spațiul care va fi inaugurat în 2018 este deja pre-închiriat.

Reconfigurarea Sun Plaza este concepută de către arhitecții și inginerii din ATP Viena, companie de proiectare integrată. Contractantul local desemnat pentru lucrările de construcție este Bog”art, companie de construcții din România, iar coordonarea proiectului este asigurată de către Optim Project Management.