La limita răbdării: Reprezentanții HORECA solicită deschiderea parțială a locațiilor. Reguli noi și sancțiuni drastice pentru nerespectarea acestora

Publicat: 11 01. 2021, 18:45

La aproape un an de la instituirea restricțiilor determinate de pandemie, patronatele din industria ospitalității solicită deschiderea parțială a restaurantelor la interior și sunt de acord cu sancțiuni drastice pentru cei care nu respectă noile reguli, inclusiv ridicarea autorizației de funcționare.

Daniel Mischie, președintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA), susține că ar trebui redefinită noțiunea de terasă, drept un spațiu cu o anumită suprafață vitrată, și că ar trebui lărgit accesul către restaurante, inclusiv la interior, într-o anumită proporție. În schimb, este de acord și chiar solicită imperativ sancțiuni drastice în cazul celor care nu vor respecta noile reguli.

„Penalizările pentru cei care încarcă grosolan aceste reguli să fie consistente, mergând până la ridicarea autorizației de funcționare, pentru o anumită perioadă”, a declarat luni Daniel Mischie (foto stânga), într-o întâlnire cu presa.

Târgurile și talciocurile să fie redeschise

În paralel, reprezentanții IMM au cerut Ministerului Afacerilor Interne să permită reluarea activității în târgurile și talciocurile organizate în aer liber.

Într-o adresă trimisă secretarului de stat Raed Arafat, Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii din București și județul Ilfov arată că târgurile și talciocurile sunt comparabile cu piețele agroalimentare deschise iar riscul transmiterii virusului este mult mai mic decât în centrele comerciale închise, de tip mall.

Semnatarii susțin că au fost deja delimitate fluxuri separate de circulație, au fost instalate dispersoare cu dezinfectanți, afișe privind obligativitatea purtării măștii iar programul de desfășurare a activității este unul redus la câteva ore într-o singură zi din săptămână.

Adresa a fost depusă la MAI în data de 4 ianuarie și nu a avut, până în prezent, niciun răspuns.