Ministrul Economiei, Claudiu Năsui: „Principalul cartof fierbinte a fost administrarea schemelor de ajutor de stat în contextul pandemiei”. Care sunt măsurile anunțate

Publicat: 30 12. 2020, 10:32

Noul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, spune, la trei zile de la preluarea mandatului, că principalul cartof fierbinte din această perioadă a fost administrarea schemelor de ajutor de stat pentru mediul privat în contextul pandemiei. Într-o postare pe Facebook de miercuri dimineață, oficialul a detaliat dificultățile întâmpinate și a anunțat că schema de ajutor pentru Horeca va fi aprobată în ședința de azi a Guvernului.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a detaliat, în postarea de pe Facebook, stadiul schemelor de ajutor de stat pentru mediul privat, cea care a resimțit cel mai puternic efectele economice ale pandemiei de COVID-19.

„Greutățile economice au fost resimțite doar de către cei din mediul privat”

„Principalul cartof fierbinte al acestor zile a fost administrarea schemelor de ajutor de stat în contextul pandemiei. Prioritatea zero a ministerului trebuie să fie sănătatea economiei. Mediul privat a suferit enorm din această criză și greul nu s-a terminat. Până acum greutățile economice au fost resimțite doar de către cei din mediul privat”, a scris Claudiu Năsui.

Ministrul economiei a detaliat cele trei scheme principale de ajutor de stat în contextul pandemiei, acordate prin Ordonanța de Urgență nr 130/2020, din fonduri europene, la care statul asigură cofinanțare: Măsura 1, prin care statul dă 2.000 de euro (microgranturi), Măsura 2, prin care statul dă 15% din cifra de afaceri a anului 2019 (capital de lucru); Măsura 3, prin care statul dă până la 200.000 de euro pentru investiții.

„Când am venit în minister, publicul nu se știa în ce stadiu este fiecare schemă. Deși mediul de afaceri care aplicase pentru aceste măsuri întreba destul de frecvent, informația nu apărea nicăieri. Așa că în prima seara am făcut public stadiul schemelor. Mai mult, vom pune pe site-ul ministerului săptămânal stadiul lor, oricare ar fi el. Zic asta pentru că sunt întârzieri majore și e corect ca românii care au aplicat pentru aceste scheme să fie informați corect. Oricare ar fi situația, nu voi abdica niciodată de la transparență. Adevărul trebuie spus”, a scris Claudiu Năsui.

În ceea ce privește schema 1, Claudiu Năsui spune că „nu sunt probleme mari și lucrurile funcționează bine, contestând informațiile din spațiul public confomr cărora finanțările s-ar fi făcut preferențial. „Am investigat și este fals. Ce s-a întâmplat, însă, este că dosarele au fost repartizate la cele 9 agenții din subordinea ministerului pentru a fi procesate mai repede. Iar împărțirea s-a făcut pe calupuri. Astfel încât procesările nu s-au mai făcut în ordinea înscrierilor. Primii procesați au fost cei care erau la începutul calupurilor și nu neapărat cei care au solicitat primii”. Potrivit ministrului, în prezent mai sunt aproximativ 500 de cereri de procesat pentru schema 1 iar banii au plecat deja în bănci, astfel încât, toți cei care au aplicat și au fost admiși vor primi banii.

„Blocaj mare” la schema 2

În ceea ce privește schema 2, ministrul admite că există „un blocaj mare” și că a solicitat ajutorul STS pentru îmbunătățirea platformei că platforma trebuie să fie îmbunătățită. „Sunt 18.000 de solicitări care nu au fost încă procesate. Deblocarea acestui proces este prioritatea noastră principală acum. Ieri am fost la STS să discutăm despre îmbunătățirea platformei astfel încât angajații Ministerului Economiei să trebuiască să facă cât mai puține operațiuni manuale. Trebuie să recunosc că STS-ul este o instituție a statului român deosebit de profesionistă și foarte bine condusă. Obiectivul lor principal este reușita vaccinării, iar lucrul acesta este normal. Avem, însă, și sprijinul lor pentru îmbunătățirea platformei de ajutoare de stat, lucru care ar trebui să mai deblocheze o parte din schema 2. Pentru a depăși restul blocajelor, avem mai multe idei despre cum putem suplimenta forța de muncă care se ocupă de procesare”, a scris Claudiu Năsui.

În ceea ce privește schema 3,  ministrul a anunțat că va publica pe site-ul ministrului clarificări la multele întrebări primite.

Schema pentru Horeca, „o sumă colosală”

„Pe viitor, sunt soluții pentru a face lucrurile mult mai eficient. Deocamdată, însă, lucrăm cu ce avem. Am spus la audieri că e nevoie de predictibilitate și continuitate. Nu putem să schimbăm roata la mașină din mers. Ducem la bun sfârșit aceste scheme, dar avem grijă să facem mai bine pe viitor. Nu voi susține să se mai facă aceste scheme de ajutor de stat în felul în care au fost făcute până acum. Nu mai trebuie statul să dea punctaje și să decidă cine primește și cine nu primește finanțări. Există soluții de piață, dar despre asta vorbim altă dată”, a scris Claudiu Năsui.

În acest context, ministrul Claudiu Năsui a anunțat că nu am vrut să întârzie cu nimic schema de ajutor de stat pentru Horeca, care era gata în minister și a fost trimisă pe circuitul de avizare și se va desfășura prin aceeași aplicație ca până acum.

„Problema mare cu această schemă este că este de 500 de milioane de euro, deci 2,5 miliarde de lei, fără niciun euro de bani europeni. Toți banii pleacă în întregime din bugetul de stat. Este o sumă colosală, mai ales într-un an infernal bugetar. Mă voi lupta ca măsura să fie finanțată pe fonduri europene”, a scris Năsui, precizând că proiectul de OUG pentru Horeca va fi pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Guvernului.