Cadoul pe care Guvernul i-l face lui Sevil Shhaideh, după demisia de la Ministerul Dezvoltării

Publicat: 28 10. 2017, 10:08

Numirea lui Sevil Shhaideh vine ca urmare a renunțării lui Mihai Busuioc la mandatul în funcțiile menționate. Busuioc ocupă, în prezent, postul de secretar general al Guvernului. Guvernul are doi membri în Consiliul de Supraveghere. 

„În conformitate cu prevederile art.153`7, aliniatul (1) din Legea societăților nr. 31/1990 și ale art. 17.4 din Actul Constitutiv al OMV Petrom S.A, Sevil Shhaideh a fost numită membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, membru al Comitetului de Audit și membru al Comitetului Prezidențial și de Nominalizare ale OMV Petrom, începând cu data aprobării numirii sale de către Consiliul de Supraveghere, respectiv 26 octombrie 2017, și până la următoarea Adunare Generală a Acționarilor”, se arată în comunicatul transmis către Bursa de Valori București (BVB).

Sevil Shhaideh a fost pusă sub urmărire penală pentru abuz în serviciu de către procurorii DNA în dosarul „Insula Belina”, a anunțat la finalul lunii septembrie Direcția Națională Anticorupție.

Shhaideh a demisionat, ulterior, din Guvern, decizia fiind anunțată de președintele PSD, Liviu Dragnea, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național din 12 octombrie.

Premierul Mihai Tudose a declarat, după ședința Cex PSD din 12 octombrie, că Sevil Shhaideh a vrut să demisioneze imediat după apariția anchetei DNA privind cazul Belina.

Sevil Shhaideh este licențiată a Facultății de Planificare Economică și Cibernetică din cadrul Academiei de Științe Economice din București și a obținut o diplomă de master în Managementul Poiectelor de Afaceri la Universitatea Ovidius din Constanța. Începând cu anul 2012 a deținut mai multe funcții în cadrul Guvernului României, precum secretar de stat și ministru în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și de viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.