CEZ a reclamat România la Bruxelles privind amânarea acordării certificatelor verzi

Publicat: 22 08. 2013, 11:25
Actualizat: 17 08. 2014, 09:45

CEZ a reclamat România la Comisia Europeană în legătură cu decizia guvernului de a amâna acordarea unor certificate verzi către producătorii de energie regenerabilă, grupul ceh estimând că ar putea pierde astfel 6 miliarde coroane (230 milioane euro), potrivit Patria.cz.

Guvernul a decis, la începutul lunii iunie, să amâne acordarea unui certificat din cele două alocate producției de energie eoliană până în 2017. Restul certificatelor urmează să fie distribuite eșalonat începând din anul 2018.

Decizia a nemulțumit investitorii în astfel de unități de producție a electricității. CEZ este cel mai mare investitor în producția de energie eoliană în România.

Energia produsă din surse regenerabile este sprijinită de guvern prin schema certificatelor verzi. Fiecare producător primește gratuit de la Transelectrica un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce și o livrează în rețea.

Mai departe, producătorii vând aceste certificate verzi către furnizori, care sunt obligați prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii își recuperează costurile cu achiziția certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

Potrivit Patria.cz, reprezentanții CEZ au subliniat că nu cunosc condițiile în care va fi transferat cel de-al doilea certificat verde și sunt îngrijorați că ar putea apărea noi schimbări până în 2017. Compania ia în calcul inclusiv apelarea la o curte de arbitraj.

Anterior, în luna iulie, președintele CEZ România, Jan Veskrna, a declarat că grupul ceh va cere Guvernului să garanteze că va acorda, după 2017, contravaloarea certificatelor verzi amânate prin la începutul lunii iunie, a căror valoare se ridică la 1,8 miliarde lei (400 milioane euro).

CEZ a investit peste 1 miliard de euro în România, potrivit companiei.

CEZ are în Dobrogea parcuri eoliene cu o capacitate instalată de 600 MW, cea mai mare din România pentru acest tip de producție a energiei.

Grupul ceh a intrat pe piața energetică românească în 2005, când a cumpărat de la stat firma de distribuție a energiei Electrica Oltenia. CEZ a avut anul trecut în România un profit net de 189 milioane de lei, de peste patru ori mai mare față de cel din 2011, de 45 milioane de lei, rezultat influențat semnificativ de recuperarea unor creanțe de la CFR.

Cifra de afaceri a CEZ în România a urcat de la 1,7 miliarde de lei în 2011 la 1,9 miliarde de lei anul trecut.