Comisia Europeană a închis investigația privind posibila constituire a unui cartel între Transgaz și alte companii. Decizia, anunțată odată cu alegerea noului director al societății

Publicat: 27 07. 2021, 21:13
Sediul Transgaz (FOTO - transgaz.ro)

Comisia Europeană a închis investigaţia începută în 2017 care viza o posibilă constituire a unui cartel între Transgaz şi alte companii din domeniul gazelor naturale.

Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” a anunțat, marți, că s-a încheiat investigația Comisiei Europene asupra companiei, care privea anumite aspecte legate de o potențială încălcare a prevederilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene.

„În data de 27.07.2021, Comisia Europeană a comunicat decizia administrativă de închidere a investigației nr. AT. 40483, deschisă în anul 2017 pentru cercetarea anumitor aspecte legate de o potențială încălcare a prevederilor art. 101 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene. Această investigație a fost inițiată în luna iunie 2017, vizând clarificarea unor aspecte legate de posibila constituire a unui cartel între SNTGN Transgaz SA și alte întreprinderi din domeniul gazelor naturale în scopul împărțirii pieței. Cu toate acestea, la scurt timp după inițiere, investigația a fost suspendată, având în vedere lipsa unor argumente/dovezi în susținerea continuării sale, pentru ca, în final, să fie închisă pe cale administrativă, astfel cum ne-a comunicat în cursul zilei de astăzi, Direcția Generală Concurență din cadrul Comisiei Europene”, se arată într-un raport al societății transmis Bursei de Valori București.

Potrivit sursei citate, „decizia Comisiei Europene reprezintă o confirmare a modului pozitiv în care activitatea SNTGN Transgaz SA este apreciată de Comisia Europeană, ca urmare a comunicării permanente dintre cele două entități, atât pe parcursul derulării acestei investigații cât și a investigației cu nr. AT. 40335, încheiată la începutul lunii martie a anului trecut prin aprobarea angajamentelor oferite de SNTGN Transgaz SA”.

Compania Transgaz are o nouă conducere

Transgaz a anunțat și că a fost numită noua conducere, respectiv directorul general Ion Sterian și directorul financiar Marius Lupean.

„Urmare a încheierii procedurii de selecție și recomandării Comitetului de Nominalizare și Remunerare, Consiliul de Administrație al SNTGN Transgaz SA a numit prin Hotărârea nr. 22/27.07.2021 pe domnul Ion Sterian în funcția de Director General și pe domnul Marius Vasile Lupean în funcția de Director Financiar”, potrivit unui comunicat al companiei.

Deciziile au fost luate în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și cu prevederile HG 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din OUG 109/2011, a precizat sursa citată.