Conferință a ZIARULUI FINANCIAR pe tema „Cine mai creditează companiile din România? „

Publicat: 06 11. 2012, 15:23
Actualizat: 29 03. 2019, 16:05

Ziarul Financiar organizează, marți, de la ora 18:30, la Hotel JW Marriott din București, Sala Constanța, conferința „Companiile din România față în față cu criza – cine le mai creditează?”, în cadrul cÇŽreia invitații vor dezbate efectele pe care criza economică le-a avut asupra companiilor locale, informează Mediafax.

Demersul Ziarului Financiar, în parteneriat cu Millennium Bank, vine în contextul crizei economice care a lovit puternic în companiile locale, care s-au trezit peste noapte că accesul la finanțare a devenit mult mai greu, iar scăderea pieței interne a fost atât de bruscă încât nu a permis reducerea costurilor în același ritm.

Unele dintre companii s-au adaptat la noile realități economice, și-au restructurat afacerile și au început să caute noi oportunități de dezvoltare, cum ar fi preluarea zonelor interne lăsate libere de concurență sau extinderea în afara granițelor. Aceste oportunități trebuie însă susținute financiar deoarece afacerile locale nu au avut timp să se coaguleze și să se susțină singure. Întrebarea este dacă băncile, aflate într-o presiune de a-și reduce expunerile și riscul, susțin finanțarea firmelor din România. Este evident faptul că anul 2013 va fi decisiv atât pentru bănci, cât și pentru companiile românești care trebuie să vadă încotro se îndreaptă – ori se dezvoltă, ori se restrâng. Fară dezvoltarea spiritului antreprenorial național și fără companii locale puternice, nici o economie nu poate crește sustenabil astfel încât să reziste șocurilor externe.

Prezentarea de deschidere a lui Jose Reino da Costa – directorul general al Millennium Bank Romania va fi urmată de o sesiune de dezbatere la care vor participa Claudiu Doltu – secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice, Florin Pogonaru – președinte AOAR, Lucian Croitoru – consilier al Guvernatorului BNR, Michail Sotiriou – CEO Alumil Rom Industry și Antonios Mouzas – director executiv Aria de Business Corporate la Millennium Bank.

Cum arată anul 2013 din punct de vedere macroeconomic, care sunt vulnerabilitățile care pot afecta direct companiile din România, care trebuie să fie politica fiscală a statului pentru a susține economia și companiile locale în perioadele de criză, cum pot investițiile străine să le susțină pe acestea, care va fi politica băncilor anul viitor și până la ce nivel sunt dispuse băncile să finanțeze afacerile firmelor din România, sunt doar câteva din temele care se vor aborda în cadrul discuțiilor.