Consultant hotelier: Peste 200 de hoteluri sunt de vânzare,dar nu le cumpără nimeni fiindcă sunt „strâmb croite”

Publicat: 21 05. 2013, 16:51
Actualizat: 31 01. 2019, 13:18

Peste 200 de hoteluri din România sunt de vânzare, dar nu le cumpără nimeni pentru că sunt „strâmb croite”, a declarat marți, într-o conferință, consultantul hotelier Paul Mărășoiu, informează Mediafax.

Potrivit acestuia, capacitatea de cazare din România, de la tabere de elevi la hoteluri de cinci stele, reprezintă sub 2% din populația țării.

„Din această perspectivă, procentul este extrem de redus comparativ cu alte țări din zonă. Concluzia este că avem nevoie de o investiție majoră”, a spus el.

Pe de altă parte, afirmă consultantul, în ultimii 20 de ani investițiile în turism au fost cu precădere haotice și „s-au ctitorit” tot felul de stabilimente.

„Acum sunt peste 200 de proprietăți hoteliere la vânzare, pe care nu le cumpără nimeni pentru că sunt strâmb croite și acest lucru afectează tot, și piața muncii, și piața turistică”, a mai spus el.

În România sunt înregistrate peste 1.300 de hoteluri, care au 180.000 de locuri de cazare (circa 100.000 de camere).

Hotelurile din România sunt pe penultimul loc în Europa după gradul de ocupare în timpul verii. România ocupă ultima poziție în clasamentul privind ponderea străinilor în totalul turiștilor, cauzele fiind fluxul slab de turiști de afaceri, imaginea externă proastă, tarifele mari și evaziunea.

Fii la curent cu știrile economice ale momentului. Abonează-te la pagina de Facebook Gândul Financiar.