CRIZA LOVEȘTE CONSTRUCTORII. Fiat va reduce investițiile în Europa, iar Peugeot va vinde active

Publicat: 16 06. 2012, 12:02

Fiat va reduce investițiile în Europa cu 500 de milioane de euro, iar PSA Peugeot Citroen intenționează să vândă o participație de cel puțin 50% la divizia sa de camioane, din cauza evoluției negative a pieței auto europene, informează Mediafax, citând Bloomberg.

„Reducerea cheltuielilor de capital este de circa jumătate de miliard de euro din ceea ce am planificat anul trecut pentru 2012 în Europa”, a declarat directorul general al Fiat Sergio Marchione, într-un interviu la Madrid, la reuniunea anuală organizată de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile (ACEA). Fiat urma să facă în acest an investiții de 7,5 miliarde de euro.

Peugeot, al doilea mare producător european de automobile, intenționează să vândă o participație de minim 50% la divizia de camioane Gefco, mai mult decât prevăzuse inițial, pentru a strânge capital, a declarat Patrice Clos, reprezentant al sindicatului FO și șef al consiliului angajaților la Gefco.

Piața europeană a coborât în primele cinci luni cu 7,7% la 5,44 milioane de mașini, potrivit unui comunicat al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). În luna mai, declinul de fost de 8,4%.

Peugeot, Fiat și Renault au înregistrat în intervalul ianuarie-mai cel mai amplu declin din acest an în Europa, de cel puțin 15% în intervalul menționat.

Marchionne a afirmat în interviu că nu anticipează redresarea situației în a doua jumătate a acestui an.

Analiști intervievați de Bloomberg au apreciat joi că marii producători auto ar trebui să închidă cel puțin cinci fabrici din Europa, din cauza supraofertei de pe o piață marcată de criza datoriilor suverane.