Cum împarte Guvernul banii din taxa de solidaritate: 90% vor avea „diverse destinații, în funcție de solicitări”

Publicat: 19 10. 2017, 13:13

Propunerea se află deja în curs de avizare și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018. Ionuț Mișa a explicat că angajatul va suporta de anul viitor contribuțiile de 35%, iar această taxă de 2% va reveni în sarcina angajatorului, subliniid în repetate rânduri că prin noul sistem vor crește lefurile angajaților și nu va exista nici un efort suplimentar din partea companiei. 

„E vorba de o contribuție de solidaritate socială, nu e taxă nouă. În baza legii 200 din anul 2006 există un fond de sprijinire a salariaților pentru care angajatorul nu plătește contribuții. Există, de asemenea, o directivă europeană, o decizie a Consiliului, nr. 80/987 a Comisiei Economice Europene, care reglementează instituirea unui fond pentru toți angajații pentru companiile la care au lucrat și au intrat în insolvență. Se dorește asigurarea angajatului în situația în care angajatorul nu i-a plătit contribuțiile și intră în insolvență”, a declarat ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa.

„Acest 2% nu însemană integral fondul de salarii. O parte se va continua ca venit la bugetul de stat, ca ulterior de la bugetul de stat să fie acoperite financiar pentru partea de sănătate și pentru asigurări sociale. Din 2 %, 90 % merge la bugetul de stat pentru a acoperi diferite destinații în funcție de soluțiile bugetare, și 10 % către sprijinirea tuturor salariaților care se pot confrunta cu o situație în care angajatorul intră în insolvență și nu le achită obligațiile angajaților, fiindu-i afectată pensia. 90% va fi venit la bugetul de stat și va avea ca destinația plata către anumite obligații sociale”, mai spune Mișa.

Ministrul de Finanțe a anunțat miercuri seară că de anul viitor, angajatorii vor plăti 2% la visteria publică, o taxă raportată la fondul de salarii. El a justificat această măsură prin faptul că există o directivă UE obligatorie în acest sens.

„Va mai fi o taxă, în principiu o vom numi taxă de solidaritate, în principiu așa se discută, trebuie să vedem exact care va fi decizia finală, de 2% care va reveni angajatorului”, a declarat Mișa, la Antena 3. 

El a precizat că această taxă „este prevăzută la nivelul Comisiei Europene, nu e o taxă nouă pe care o instituie Guvernul” și va fi introdusă odată cu reducerea și transferul contribuțiilor de la angajator la angajat.