Cum vor arăta și când vor fi lansate noile iPhone 5S și iPad

Publicat: 06 03. 2013, 17:56
Actualizat: 22 03. 2019, 05:52

Noul iPhone 5S care va apărea pe piață în acest an va avea un aspect similar celui din generația anterioară, însă va fi dotat cu un procesor mai bun și o cameră mai performantă, scrie publicația britanică The Telegraph.

Nu este foarte cert în momentul de față dacă modelul mai ieftin de iPhone pe care compania intenționează să-l scoată pe piață anul acesta va fi lansat simultan cu iPhone 5S, notează sursa.

Apple ia în considerarea lansarea unui nou iPad luna viitoare, în timp ce a cincea generație de iPhone ar urma să ajungă la consumatori în august, alături de un nou model al iPad mini, scrie portalul iMore care citează surse apropiate companiei.

Se pare că noua tabletă mini de la Apple nu va avea un display Retina cu o rezoluție mai mare. Un iPad cu ecran Retina ar urma să fie lansat spre sfârșitul anului, în octombrie, ceea ce sugerează că Apple ar intenționa să scoată pe piață un produs nou o dată la șase luni.

Marți, un analist al KGI Securities nota că Apple ar putea anunța noul iPhone 5S și iPhone-ul ieftin în iunie, la conferința WorldWide Developer, organizată de companie în San Francisco.

După cum obinuiește să facă, Apple nu și-a dezvăluit planurile privind viitoarele lansări.

Samsung, principalul competitor al companiei pe segmentul de smartphone-uri, va lansa noul Galaxy S4 săptămână viitoare, la New York.