Cursurile BNR pentru euro și dolar au crescut ușor joi, dar nu au depășit recordurile istorice

Publicat: 26 07. 2012, 15:24
Actualizat: 23 08. 2014, 21:47

Cotațiile monedei naționale au crescut ușor în prima parte a sesiunii de joi, astfel că Banca Națională a României a anunțat referințe în creștere pentru euro și dolar, de 4,6205 lei/euro, respectiv 3,8098 lei/euro, însă cursurile nu au depășit recordurile istorice de marți, scrie Mediafax.

În sesiunea precedentă, referința BNR pentru euro a coborât 2,11 bani, la 4,6186 lei/euro, iar cursul pentru dolar cu 3,03 bani, la 3,8040 lei/dolar.
În ședința de marți, cursurile au atins valori record, de 4,6397 lei/euro, respectiv 3,8343 lei/dolar.

Leul s-a depreciat abrupt de la începutul lunii, cu 4,2% la nivelul referinței de marți, doborând record după record. Sentimentul jucătorilor fiind puternic influențat de turbulențele politice din România, care au avut ecouri internaționale.

Leul s-a depreciat joi și în fața francului, referința urcând de la 3,8455 lei/franc la 3,8474 lei/franc. În ședința de marți cotația a atins maximul din 12 august 2011, când francul a fost cotat la 3,8926 lei.

Cursurile de referință leu/dolar și leu/franc sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și ratele de schimb euro/dolar și euro/franc.

Primele operațiuni au fost realizate la 4,6210 lei/euro, ușor peste nivelurile de miercuri de la ora 17:00, de 4,6135 – 4,6165 lei/euro.

În prima parte a seseiunii volumele au fost foarte reduse, potrivit dealerilor, iar în jurul orei 13:00 schimburile se realizau la 4,6200 – 4,6225 lei/euro.

Dobânzile practicate joi dimineață de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadență la o zi se situau la 4,78 – 5,26% pe an, aproape de nivelurile din ziua precedentă, de 4,76 – 5,24% pe an.

Totodată, randamentele cu scadența la o săptămână au coborât de la 4,86 – 5,34% la 4,83 – 5,32% pe an.