Daniel Constantin: Banii europeni pentru 2014-2020, cu peste un miliard de euro mai puțini pentru dezvoltare rurală

Publicat: 11 02. 2013, 12:17
Actualizat: 03 04. 2019, 22:56

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, spune că România ar fi avut nevoie de alocări mai mari de fonduri europene pentru dezvoltare rurală, în exercițiul bugetar 2014-2020, spunând că, față de perioada 2007-2013, este o scădere a fondurilor alocate de peste un miliard de euro, informează Mediafax.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă la Pitești, că în perioada următoare România va avea mai puțini bani pentru a întări competitivitatea agricultorilor și fermierilor din România.

„Aș fi fost ceva mai mulțumit dacă România ar fi avut un sprijin mai mare și pe zona de dezvoltare rurală, pentru că au fost foarte importante fondurile care au fost alocate în perioada 2007-20013. S-au modernizat foarte multe exploatații agricole, s-au cheltuit, spre deosebire de celelalte sectoare, până în momentul de față, peste 50% din fondurile avute la dispoziție. Deci România a demonstrat că are capacitatea de a atrage fonduri europene pe dezvoltare rurală, de a face investiții și de a oferi competitivitate sectorului agricol din România. (…) În perioada următoare vom avea mai puțini bani pentru a întări competitivitatea agricultorilor, fermierilor din România. De asemenea, pe zona de dezvoltare a mediului rural, acolo unde decalajele sunt foarte mari, cred că am fi avut un potențial mai mare de a recupera acest decalaj dacă am fi păstrat alocarea propusă de Comisia Europeană”, a declarat ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, România a obținut, pentru exercițiu bugetar 2014-2020, 17,5 miliarde de euro pentru plăți directe și investiții în agricultură și mediul rural, față de 21 de miliarde de euro, cât a fost inițial propunerea Comisiei Europene și 13,8 miliarde de euro, cât a fost alocarea în perioada 2007-2013.

„Dacă în perioada 2007-2013 România a avut 8,2 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală și agricultură, deci investiții în fermele agricole și în dezvoltarea satului românesc, rezultatul final pe care îl avem pentru 2014-2020 este de 7,1 miliarde de euro. Deci o scădere de mai bine de un miliard de euro, generată de scăderile care s-au făcut la nivelul tuturor statelor membre. Propunerea Comisiei Europene era aceeași ca în această perioadă”, a spus Daniel Constantin.

În ceea ce privește subvențiile acordate agricultorilor, suma alocată pe hectar va crește, până în 2020, de la 119 euro la 196 de euro, deși inițial acest prag ar fi trebuit să fie atins cu doi ani mai devreme.

„Dacă în 2012 au primit 119 euro pe hectar contribuție europeană, vor crește gradual până în 2020 la 196 de euro. Aici intrăm și cu acel proces de convergență de care s-a vorbit mult. Inițial trebuia să ajungem la 196 de euro pe hectar în anul 2018, dar procesul de convergență s-a prelungit de la patru ani la șase ani”, a adăugat ministrul Agriculturii.