De ce scot americanii antreprenori pe bandă rulantă, iar România nu

Publicat: 02 09. 2014, 16:28
Actualizat: 02 09. 2014, 16:32

Românii au trăsături de antreprenori, pentru că au curiozitate, sunt flexibili, privesc lucrurile din partea pozitivă, însă principala slăbiciune a antreprenorilor români este că le lipsește curajul de a începe ceva nou, este de părere Sorin Faur, director HR coordinator pentru BDO regiunea Balcani, unde este responsabil de 11 țări.

Una din cele mai mari probleme cu care se confruntă antreprenorii pe piața locală este lipsa posibilităților de finanțare, necesare pentru înființarea unui startup. 

„Diferența între antreprenorii din România și SUA este că sistemul de acolo e gândit să te ajute. Singura ta grijă e să ai o idee bună. Ecosistemul în SUA are trei părți: antreprenorul cu ideea, partea de finanțare care este complet autonomă și publicul, care este dispus să încerce lucruri noi”, a declarat la ZF LIVE Sorin Faur.

Urmăriți înregistrarea emisiunii ZF Live

„Există niște stagii de finanțare la care poți să aderi. Primul stadiu este finanțarea din surse proprii, pentru că este important să pui ceva pe masă. Stadiul următor, cu finanțări până la 250.000 de dolari, constă în a merge la evenimente, prezinți ideea. Și la noi este un eveniment asemănător, Venture Connect”, a adăugat el. 

Foto Mediafax//Sorin Faur

Sorin Faur, care s-a întors recent din SUA unde a urmat cursurile unei renumite școli de business din Massachusetts, spune că întreprinzătorii români au obsesia controlului și se tem că vor fi furați de angajați.

„Antreprenorii români au obsesia de a nu fi furați, iar asta vine din trecut. Dar fără să delegi, te sufoci. Trebuie să ai încredere în oamenii de lângă tine”, spune Faur. Referindu-se la eșecul în afaceri, în SUA acesta poate fi considerat o experiență, în anumite condiții. „Este o vorbă: dacă este să cazi, este bine să cazi repede și ieftin. Să recunoști paguba, dar să mergi mai departe”, zâmbește el.

În Statele Unite sunt înființate anual 530.000 de noi firme. Spre comparație, în România au fost create anul trecut aproximativ 60.000 de firme noi, în scădere față de anul anterior.

Faur spune că în SUA se cultivă ideea că oricine poate fi antreprenor. Există o disciplină care se poate învăța la școala de business. Centrul MIT (o școală de business din Massachusetts, SUA) a generat 25.000 de startup-uri cu o cifră de afaceri totală de 2.000 de miliarde de dolari pe an. „Fondatorii Intel au învățat acolo”, a exemplificat el.

Reprezentantul BDO a explicat că în SUA tinerii cu idei valoroase pot găsi finanțare pentru proiectele lor.

„Să zicem că ai o idee pentru un produs și ai nevoie de 100.000 de dolari. Există platforme unde tinerii își pot prezenta ideea, pot lansa o campanie, timp de o lună, prin care să atragă investitori persoane fizice pentru proiectul lor. Cei ce finanțează cu sume mai mari pot primi produsul înainte de a fi lansat oficial pe piață, la preț mai mic. Sunt foarte multe evenimente în care întreprinzătorii își pot prezenta și testa ideea. Acolo mergi și încerci să găsești un investitor care să te finanțeze”, a spus Faur.

În ce privește vârsta celor care pornesc o afacere în America, 40% dintre startup-uri sunt create de persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 39 de ani, 20% au fost create de persoane cu vârsta între 40 și 49 de ani, iar 5% de persoane de peste 50 de ani.
Pe platforma edx.org există peste 200 de cursuri gratuite, de chimie, fizică, precum și de despre antreprenoriat, iar absolvenții primesc la final o diplomă.

Sorin Faur este absolvent al Universității București (Facultatea de Psihologie). Absolvent a altor 2 mastere in cadrul aceleiași facultăți, Sorin este absolvent si al programului de Executive MBA, realizat de Vienna University impreuna cu University of Minnesota, unul dintre cele mai bune programe europene. Este de asemenea Certified Management Consultant (ICMCI Elvetia). În prezent ocupa functia de HR Coordinator pentru BDO regiunea Balcani fiind responsabil de 11 tari.