De unde își recrutează Google, Twitter și Microsoft angajații pe care îi plătesc și cu jumătate de milion de dolari

Publicat: 04 04. 2015, 20:22
Actualizat: 21 03. 2019, 06:28

Salariul mediu pe care îl primește un absolvent de Stanford cu o diplomă în IT este de 90.000 de dolari pe an. Acesta este mult mai mare decât cel obținut, în medie, în Statele Unite de o persoană cu diplomă de licență și cu 20 de ani de experiență, respectiv 52.000 de dolari. Pentru cei de la Stanford, salariile pot crește însă până la 500.000 de dolari, scrie Business Insider.

Găsiți, mai jos, poveștile de succes ale unor studenți de la această universitate americană care au ajuns să fie „vânați” de mari companii din domeniul IT.

Vinamrata Singal

Părinții tinerei Vinamrata Singal sunt medici și ea a ajuns la Stanford dorind să urmeze o carieră similară. Consilierul ei i-a sugerat să urmeze însă cursurile IT, dar inițial Singal s-a temut de această idee pentru că nu codase nimic până atunci.

S-a înscris însă la un curs introductiv în acest domeniu și curând și-a descoperit pasiunea pentru IT. Inițial, tânăra s-a angajat la o companie mică pe un post care presupunea analizarea aplicațiilor firmei și descoperirea eventualelor erori. Ea a trecut acest lucru în CV și l-a publicat pe site-ul universității.

La scurt timp, Singal a fost contactată de un reprezentant PayPal. Ea a mers la un interviu și a obținut un internship pentru perioada de vară, La începutul celui de-al doilea an de facultate, tânăra a participat la o sesiune de informare organizată de Google și a fost selectată pentru un program pentru instruirea persoanelor cu abilități tehnice pentru roluri de conducere.

Sursă: YouTube

Cei care participă la un astfel de program de internship primesc lunar 6.000 de dolari de la Google și au cazarea asigurată de companie. De două ori pe săptămână ei beneficiază de servicii de curățenie și de un hairstylist.

Dacă va fi angajată de Google, Singal ar putea obține un salariu de 125.000 de dolari pe an.

Myles Keating

Anul trecut, Myles Keating a mers la Seattle pentru a participa la un interviu pentru un internship la Microsoft pe perioada verii. Cei de acolo au fost impresionați de el și i-au prezentat în detaliu programul, iar Keating a acceptat.

În medie, Microsoft îi plătește pe participanții la internship-uri cu 7.500 de dolari pe lună și oferă 2.500 de dolari pentru cazare. Deci, 30.000 de dolari în total.John Yang Sammataro

Sammataro a crescut cu ideea că va merge la o universitate de pe Coast de Est și că va ajunge în cele din urmă să lucreze pe Wall Street. Tânărul avea însă constant tot felul de probleme la școală pentru că încerca mereu să pună bazele unor afaceri. Un unchi i-a sugerat să meargă la Stanford pentru că aici studenții erau încurajaț să facă acest lucru și Sammataro l-a ascultat. S-a înscris la cursuri de finanțe, dar a ajuns să facă cu totul altceva.

El a terminat facultatea în domeniul IT și dacă ar fi să lucreze la o companie mare s-ar angaja la Twitter unde a participat și la un program de internship cu câteva veri în urmă.

Nu poate să ia însă o astfel de decizie pentru că lucrează deja 98 de ore pe săptămână și are 15 angajați care depind de el pentru ca afacerile să meargă așa cum trebuie.