Discuțiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăți serioase

Publicat: 16 09. 2012, 14:36
Actualizat: 21 03. 2019, 16:07
Discuțiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăți serioase, provocând îndoieli că Franța, Germania, dar și țările din afara zonei euro pot conveni până la sfârșitul acestui an asupra proiectului pentru supravegherea unică a băncilor

Discuțiile pentru uniunea bancară a zonei euro au intrat în dificultăți serioase, provocând îndoieli că Franța, Germania, dar și țările din afara zonei euro pot conveni până la sfârșitul acestui an asupra proiectului pentru supravegherea unică a băncilor, transmite Financial Times, citat de Mediafax.

Miniștrii de Finanțe europeni și-au exprimat sâmbătă, în Cipru, dezacordul față de propunerea Comisiei Europene de supraveghere a băncilor, primul pas către susținerea comună a băncilor din zona euro.

Reprezentanții Germaniei, Suediei, Poloniei și Olandei au cerut un calendar mai realist al negocierilor pentru rezolvarea problemelor, sugerând ca discuțiile să aibă loc în 2013.

Ministrul suedez de Finanțe, Anders Borg, a spus că „este de neacceptat” obiectivul unui acord până la sfârșitul acestui an.

Discuțiile de referă la calendarul de trecere a responsabilității supravegherii băncilor către Banca Centrală Europeană (BCE), problema dacă această instituție să supravegheze și băncile mici și termenii în care băncile din afara zonei euro pot participa la uniunea monetară sau să rezolve divergențele cu uniunea bancară.

Toate cele 27 de state membre ale UE au drept de veto față de planul uniunii bancare.

Comisarul pentru domeniul financiar, Michel Barnier, responsabil cu planul pentru uniunea bancară, a insistat că luna ianuarie este un termen „dificil dar realist și necesar”.

Cu toate acestea, doi diplomați implicați în discuții au spus că se așteaptă ca negocierile să continue și anul viitor.

Problema principală o reprezintă disputa franco-germană dacă și când fondurile europene de stabilitate ar trebui să susțină direct băncile aflate în dificultate financiară, măsură care ar reduce presiunile asupra guvernelor din Spania și Irlanda.

Germania susține ca BCE să răspundă de monitorizarea băncilor mari, dar se opune gradului mare de centralizare propus de Comisia Europeană.

Autoritățile de la Berlin resping și introducerea rapidă a sistemului, prin care BCE ar trebui să preia supravegherea tuturor băncilor până în 2014.
După reuniune, ministrul german de Finanțe Wolfgang Schauble a complicat și mai mult situația, cerând un test de stres pan-european pentru bănci, înainte ca supravegherea să fie trecută BCE.

Această abordare intră în conflict cu cea a Franței, care insistă ca zona euro să adopte rapid un sistem centralizat, pentru supravegherea tututor celor 6.000 de bănci din zona euro.

Liderii din zona euro s-au angajat în iulie să adopte un sistem de supraveghere comună a băncilor până în ianuarei 2013, care va permite ca Mecanismul European de Stabilitate să recapitalizeze băncile.

Dezbaterile din Cipru au scos în evidență și rezervele țărilor din afara zonei euro.

Ministrul suedez de Finanțe, Anders Borg, a deschis discuțiile cu o critică a mecanismelor de rezolvare a divergențelor între membrii uniunii bancare și cei din afara ei.

Țările din afara zonei euro sunt nemulțumite de termenii oferiți pentru cele care vor să intre în sistemul de supraveghere al BCE, pentru că ar trebui să respecte deciziile instituției fără să poată să îi influențeze oficial deciziile.

„Nu putem accepta ca supravegherea să fie făcută de BCE, în care nu putem deveni membri fără să adoptăm euro, iar băncile ar fi supravegheate de o instituție unde nu avem drept de vot. Evident este complet inacceptabil”, a spus Borg.

Vitor Constancio, vicepreședinte al BCE, a declarat că banca poate decide să dea unele drepturi de vot statelor care vor să intre în uniunea bancară.