Efectele politicilor lui Bolojan. Consumul s-a prăbușit în România pentru a zecea lună consecutiv. Datele dezastrului, de la Institutul Național de Statistică
Economia României resimte, din plin, efectele dezastruoase ale măsurilor de austeritate ale premierului demis, Ilie Bolojan. Potrivit Institului Național de Statistică, perioada mai 2026 este a 10-a lună în care consumul în România este în scădere. Față de anul anterior, comerțul cu amănuntul a scăzut cu -4,7% relevă statisticile INS. Și fostul prim-ministru Florin Cîțu a observat declinul economic.
„Consumul a scăzut pentru 10 luni consecutive. Efect devastator al creșterii taxelor și al limitării libertăților economice”, a transmis Cîțu pe Facebook.
În luna mai 2026 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna aprilie 2026, atât ca serie brută cu 1,2%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,3%.
Faţă de luna mai 2025 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), în luna mai 2026, a scăzut atât ca serie brută cu 4,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,7%.
În perioada 1.I-31.V.2026 volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut faţă de perioada 1.I-31.V.2025, atât ca serie brută cu 5,5%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,3%.
Mai 2026 comparativ cu aprilie 2026
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2026, comparativ cu luna precedentă, a crescut, pe ansamblu, cu 1,2%, datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,2%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,5%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 2,3%.
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut, pe ansamblu, în luna mai 2026, comparativ cu luna precedentă, cu 1,3%, datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+2,3%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,2%).
Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,5%.
Mai 2026 comparativ cu mai 2025
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna mai 2026, comparativ cu luna mai 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 4,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-5,5%), vânzările de produse nealimentare (-4,8%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,5%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna mai 2026, comparativ cu luna mai 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 4,7%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-5,3%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi
tutun (-4,3%) și la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-2,0%).
Perioada mai 2026 comparativ cu mai 2025
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada mai 2026, comparativ cu mai .2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,5%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-7,9%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,7%) și la comerţul cu amănuntul al
carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-2,8%).
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada mai 2026, comparativ cu perioada mai 2025, a înregistrat o scădere, pe ansamblu, cu 5,3%, ca urmare a scăderilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (-7,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (-3,5%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (-1,7%).