Efectul protestelor violente de la Kiev asupra monedei ucrainene

Publicat: 24 01. 2014, 13:45
Actualizat: 20 03. 2019, 21:06

Hrivna ucraineană a atins minimul ultimilor patru ani față de dolar, cursul urcând în această săptămână la un maxim de 8,45 unități în pofida intervențiilor băncii centrale, pe fondul protestelor violente de pe străzile Kievului, scrie Mediafax.

Hrivna s-a depreciat aproape în fiecare zi a lunii ianuarie, iar cotațiile din piața derivatelor financiare indică o șansă de 48% ca moneda ucraineană să atingă în acest an un nou minim istoric, deși banca centrală de la Kiev a utilizat începând din 2011 jumătate din rezervele valutare acumulate până atunci pentru a răsturna trendul, potrivit unei analize Bloomberg.

Costul de asigurare a datoriei de stat a Ucrainei față de posibilitatea unui default a înregistrat în ultima săptămână cea mai puternică creștere din Europa.

Piața speculează că guvernatorul băncii centrale Ihor Sorkin este pregătit să limiteze intervențiile, acceptând o depreciere a hrivnei.

După ce protestele violente de la Kiev au provocat în ultimele zile primele pierderi de vieți omenești, investitorii străini au reluat vânzarea de obligațiuni de stat ucrainiene, deși bailout-ul de 15 miliarde de dolari obținut în luna decembrie de Ucraina de la Rusia reprezintă o garanție că țara nu va intra în default în acest an.

„Deprecierea puternică din ultimele zile trebuie să facă parte dintr-o strategie mai largă de acceptare a unei monede mai slabe. Scăderea va continua, întrebarea este cât de mult. Depinde cât de mult vor evolua în rău evenimentele”, comentează pentru Bloomberg un analist de la Standard Bank Group, Londra.

Ciocnirile dintre protestatari și forțele de ordine vor afecta în continuare încrederea pe piața financiară din Ucraina și vor crește cererea de valută, anticipează Fitch Ratings într-un raport. Hrivna a scăzut cu 2,3% în luna ianuarie, după o depreciere similară în 2013.

„Deprecierea monedei sugerează că autoritățile au acceptat că un curs anterior supraevaluat nu mai poate fi apărat”, comentează la rândul său un analist UniCredit Londra.

Fondul Monetar Internațional (FMI) a recomandat autorităților de la Kiev să trateze cu mai multă flexibilitate cursul de schimb valutar, pentru a proteja rezervele și competitivitatea economică, și să facă ordine în finanțele publice.

După contractarea bailout-ului de la Rusia, guvernul a promis creșterea salariilor din sectorul public și a ajutoarelor sociale.

Randamentul obligațiunilor de stat ale Ucrainei a revenit din nou în creștere, după o scurtă perioadă de retragere în urma semnării acordului cu Rusia. Astfel, costul de finanțare al Ucrainei a crescut în această săptămână peste pragul de 9%, cel mai ridicat nivel de la începutul anului. Înaintea înțelegerii cu Moscova, randamentul se plasa la 10,8%.

Guvernul va accesa în primul trimestru al acestui an 2 miliarde de dolari din împrumuturile promise de Rusia. Rezervele valutare ale Ucrainei au scăzut cu 50% din 2011 până în noiembrie 2013, la 18,8 miliarde de dolari, dar au revenit la 20,4 miliarde de dolari în decembrie mulțumită unei tranșe de 3 miliarde de dolari de la Moscova.

Deficitul de cont curent al Ucrainei a ajuns în trimestrul al treilea al anului trecut la 5,7 miliarde de dolari, cel mai ridicat nivel din 1998.