Enel a obținut 3,1 miliarde de euro din vânzarea a 21,92% din acțiunile companiei spaniole Endesa și are oferte pentru compania din Slovacia

Publicat: 21 11. 2014, 13:40
Actualizat: 05 03. 2016, 14:25

Prețul stabilit de Enel pentru acțiunile Endesa a fost de 13,5 euro pe unitate, puțin sub prețul de 13,71 euro de la finalul ședinței de tranzacționare de joi, potrivit The Wall Street Journal.

Grupul italian deținea o participație de 92% la compania de utilități Endesa.

Pe lângă această tranzacție, Enel a primit și două oferte neangajante pentru participația de 66% la compania Slovenske Elektrarne din Slovacia, din partea companiei de utilități CEZ din Cehia și a unui grup format din statul ungar și producătorul Slovnaft deținut de Mol, relatează Bloomberg.

Slovnaft, care este deținută în proporție de 98% de Mol, dispune de 4,5 miliarde de euro pentru eventuale achizții, potrivit directorului general executiv Slovnaft, Oskar Vilagi.

El a explicat că, prin preluarea Slovenske Elektrarne, Slovnaft ar putea vinde energie electrică în sud-estul Europei, regiune care are un deficit de electricitate.

De asemenea, guvernul ceh, care deține 70% din CEZ, și-a manifestat dorința de a cumpăra participația deținută de Enel datorită compatibilității rețelelor celor două companii și a portofoliilor complementare deținute de acestea.

Vânzarea activelor din Slovacia a întâmpinat dificultăți din cauza amânării termenului de finalizare a unui proiect nuclear derulat în Slovacia.

Enel este compania de utilități cu cele mai mari datorii din Europa, astfel că grupul italian a decis să vândă active în valoare de peste 4 miliarde de euro până la finalul acestui an, pentru a reduce nivelul datoriei.

În România, unde Enel deține o treime din piața distribuției de energie, grupul vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuție Muntenia și Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuție Banat, Enel Distribuție Dobrogea și Enel Energie, precum și 100% din compania de servicii Enel România (deținută prin Enel Investment Holding BV).

Companiile Enel din România au înregistrat anul trecut venituri de 1,12 miliarde de euro și profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere și amortizare (EBITDA) de 289 milioane de euro.