Eveniment sportiv organizat pentru promovarea județului Tulcea. „Sunt sigur că vom reuși să atragem un număr mare de turiști”

Publicat: 12 03. 2013, 16:46
Actualizat: 22 03. 2019, 07:42

În perioada 27 mai – 1 iunie se va desfășura la Tulcea „Raliul Deltei”, acesta reprezentând a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri.

Principalul obiectiv al raliului este „readucerea județului Tulcea pe harta automobilismului sportiv românesc”, acesta revenind în campionat după 20 de ani de absență.

„Atunci când am decis să organizăm din nou >, principalul obiectiv a fost promovarea acestei zone din punct de vedere turistic. Evenimentele sportive sunt un factor de imagine excelent și sunt sigur că > va fi un plus din punctul acesta de vedere pentru Tulcea și pentru Delta Dunării”, a declarat Mihai Tănase, organizatorul acestui eveniment, potrivit unui comunicat de presă remis gândul de Asociația Litoral – Delta Dunării.

„Sunt sigur că încă din primul an vom reuși să atragem un număr mare de turiști în zonă și că > va fi un eveniment de succes”, a mai adăugat Tănase care speră ca, pe viitor, competiția să devină una de talie europeană.

„Sunt convinsă că vom transforma acest eveniment într-unul de mare spectacol, ce va deveni marcă a Tulcei și a Dobrogei turistice, pentru împătimiții de gen, dar și pentru publicul larg”, susține și Corina Martin, președintele Asociației Litoral – Delta Dunării.

„Raliul Deltei” va fi alcătuit din 10 probe speciale. Patru dintre acestea, mai exact Telița, Cocoșu, Babadag și Parc Eoliene Agighiol, se vor desfășura în centrul județului. Evenimentul va cuprinde și două probe super speciale care vor fi organizate în centrul Municipiului Tulcea.